„Cazul Sibiu“, fiasco marca Dan Voinea

Fostul şef al Secţiei Parchetelor Militare a eşuat lamentabil în tentativa de aflare a adevărului cu privire la Revoluţia de la Sibiu. La peste 20 de ani de la Revoluţie, dosarul privind evenimentele în care 99 de persoane şi-au pierdut vieţile, la Sibiu, nu a condus la nicio sentinţă.

„Vrem adevărul despre Revoluţia din 1989", o frază rostită până la pierderea înţelesului de către oamenii politici din România. La o privire superficială, ideea generală despre „Dosarul Revoluţiei" este că, imediat după 1990, procurorii militari au dat NUP-uri pe bandă rulantă, iar din anul 1997, procurorul Dan Voinea a venit să facă lumină în poveştile încâlcite din decembrie 1989.

Mai citeşte şi:

Culisele procesului lui Nicu Ceauşescu

Luate în amănunt, în dosarele care privesc victimele Revoluţiei au rămas multe semne de întrebare. Între coperţile lor se află elemente-cheie cu privire la criminalii din decembrie '89, elemente pe care nu le-a aprofundat nimeni. Un exemplu elocvent de cum se ocoleşte adevărul despre Revoluţie îl reprezintă „Dosarul Sibiu". 

În februarie 1990, şapte cadre de conducere de la Inspectoratul Ministerului de Interne Sibiu, Miliţie şi Securitate au fost condamnate la pedepse cu închisoarea între 15 şi 20 de ani. Primul pe lista acuzării era însă Nicu Ceauşescu, fiul cel mic al cuplului dictatorial Nicolae şi Elena Ceauşescu. Nicu a primit 20 de ani de temniţă. Pe dosarul "lotului Sibiu" scria "genocid".

Nu s-a dorit, însă, nimic altceva decât scoaterea lui Nicu Ceauşescu (un tânăr popular la Sibiu şi nu numai) de pe tabla de şah a puterii. Nicu a fost pus în libertate în noiembrie 1992. Bolnav şi obosit, la ieşirea din puşcărie, Nicu nu mai reprezenta un pericol pentru nimeni. Complicii acestuia la aşa-zisul genocid au avut de suferit şi mai puţin, fiind scoşi de după gratii la sfârşitul anului 1990-începutul anului 1991. Apoi, peste dosarul Revoluţiei de la Sibiu a început să se aştearnă praful.

Toate tunurile pe Dragomir

În 1996, alegerile parlamentare şi prezidenţiale au fost câştigate de Convenţia Democrată Română şi Emil Constantinescu, în detrimentul gărzii lui Ion Iliescu. Noul preşedinte a promis atunci scoaterea dosarelor care vizează Revoluţia din fişete şi pedepsirea criminalilor. În 1997, procurorul militar Dan Voinea a fost numit în fruntea Secţiei Parchetelor Militare. Acesta a hotărât să se ocupe personal de "cazul Sibiu".

Voinea avea deja o imagine despre Revoluţia din oraşul lui Nicu Ceauşescu. În după-amiaza de 22 decembrie 1989, aflându-se în clădirea Comitetului Central al PCR, Voinea vorbise la telefon cu locotenent-colonelul Aurel Dragomir, comandantul garnizoanei Sibiu la acea vreme. Conform mărturiilor lui Dragomir, discuţia dintre aceştia doi a decurs în felul următor: „Dragomire, opreşte focul la Sibiu. O să ajungi în faţa plutonului de execuţie!". Arogant, ofiţerul i-ar fi răspuns: „Bine, mâine, că astăzi avem treabă!"

Având deja o ţintă bine stabilită (trimiterea lui Dragomir după gratii), Voinea a plecat pe teren, la Sibiu. L-a luat cu el şi pe tânărul procuror militar Ilie Botoş, cel care avea să devină ulterior conducătorul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pentru sibieni, Botoş a rămas în memorie drept „aghiotantul lui Voinea". Pentru a-şi uşura misiunea, cei doi au apelat la oamenii care, în afară de informaţii, aveau şi o ură viscerală pentru locotenent-colonelul Aurel Dragomir.

Nicolae Pinciu, fost ofiţer de Securitate şi, totodată, unul dintre cei şapte care au fost închişi pentru genocid, la începutul anilor '90, ne-a povestit cum a demarat ancheta în "cazul Sibiu": "Prin 1997 a venit Botoş la mine, cu încă unul. A venit să afle dacă mai am eu ceva date şi informaţii ca să îi redeschidă procesul lui Dragomir. Eu l-am întrebat: «Există voinţă politică pentru treaba asta?». Zice: «De data asta, da». L-am întrebat ce materiale de documentare are şi a zis că nu are nimic. ­Le-am zis să ia măcar presa din perioada aia. Aveam cartea lui Constantin Vasile, «Noi am fost teroriştii?!» şi le-am dat-o pe aia. Le-am zis: «Dacă vreţi o carte pe bune, luaţi-o pe asta»".

La baza dosarului au stat două cărţi

Constantin Vasile era, în 1989, subofiţer la serviciul de Contrainformaţii Sibiu. Acesta a publicat în anul 1995 cartea intitulată „Noi am fost teroriştii?!", la Editura Sibguard. Sibguard era de fapt o firmă de pază înfiinţată de Constantin Vasile.  Firma şi-a încetat activitatea în urmă cu cinci ani, odată cu moartea patronului.

La documentarea cărţii „Noi am fost teroriştii?!" au contribuit mai mulţi ofiţeri de Contrainformaţii din fosta Securitate. Cartea este departe de a fi obiectivă şi are în mod clar tenta de a-l învinovăţi pe Aurel Dragomir şi Armata, în general, pentru toate crimele Revoluţiei de la Sibiu. În carte se folosesc sintagme de genul „Nu există alt vinovat pentru morţii de la Sibiu decât Aurel Dragomir!".

La aceeaşi editură, Sibguard, Iulian Rotariu (care în decembrie 1989 avea funcţia de şef al Inspectoratului Ministerului de Interne Sibiu) şi-a publicat cartea „Recurs". Lucrarea se înscrie pe aceeaşi linie a acuzării lui Dragomir pentru toate ororile Revoluţiei de la Sibiu. Voinea şi Botoş şi-au aruncat privirea şi peste cartea lui Rotariu. Dan Voinea a audiat apoi sute de sibieni, a strâns 16.000 de file de declaraţii. Presat de timp, în 1999 a scris un rechizitoriu care comprima cele 16.000 de file în 179 de pagini plus anexe. În capitolul „Expunerea faptelor" apar pasaje întregi copiate cuvânt cu cuvânt din cartea „Noi am fost teroriştii?!".

Pe alocuri sunt inserate fragmente din lucrarea „Recurs", a lui Iulian Rotariu. La finalul rechizitoriului, Voinea a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a coloneilor Aurel Dragomir şi Gheorghe Moise, a căpitanului în rezervă Francisc Tobă şi a civilului Nicolae Coşconea. Cele mai multe acuzaţii l-au vizat pe Dragomir: instigare la omor deosebit de grav, distrugere calificată, omor, neglijenţă în serviciu şi tratamente neomenoase.

Dosarul Sibiu, aşa, copiat din cărţi, a fost prezentat presei, în august 1999, ca o mare victorie asupra criminalilor de la  Revoluţie. O „victorie" a Convenţiei Democrate, a lui Emil Constantinescu şi a lui Dan Voinea.

Fostul ofiţer Francisc Tobă, criminalul unui mort viu

Francisc Tobă a scăpat de povara „Dosarului Sibiu“

Francisc Tobă era, în decembrie1989, ofiţer activ la Unitatea Militară 01129 - Mârşa. Acesta a fost detaşat la Sibiu în data de 23 decembrie 1989 pentru a spori efectivele militare din acest oraş. La Sibiu, după discuţii cu zeci de martori, nu am găsit nicio mărturie care să-l incrimineze în vreun fel pe Tobă. Acesta a avut misiunea de a apăra Spitalul Municipal, datorie de care s-a achitat onorabil, susţin revoluţionarii sibieni. După Revoluţie, Tobă a fost cooptat în FSN. A rămas în partidul lui Ion Iliescu până în 2005, bifând şi un mandat de deputat de Sibiu, între 1992 şi 1996. În 2005, s-a retras din politică.

Tobă a fost inclus între cei patru inculpaţi din dosarul întocmit de Dan Voinea, pentru „săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiune de omor deosebit de grav şi complicitate la infracţiunea de tratamente neomenoase".

Pe scurt, Tobă a fost acuzat că a transportat pe turela unui TAB mai mulţi răniţi, pe care i-a dus la arestul de la bazinul de înot al UM 01512. A mai fost acuzat că l-a omorât pe Viorel Sârbu, care trăieşte şi astăzi. În 1999, Tobă era membru PDSR, iar o eventuală condamnare a acestuia ar fi reprezentat o puternică lovitură de imagine pentru CDR. Francisc Tobă nu a fost însă condamnat. La începutul acestui an, Laura Codruţa Kövesi, procurorul general al României, a infirmat rezoluţia dată în urmă cu mai bine de 10 ani, în cazul lui Tobă.

Mostre de „copiuţe"

Dan Voinea nu a copiat din cartea lui Constantin Vasile statistici sau declaraţii, ci fragmente cu o tentă vădită: împotriva Armatei, în general, şi a colonelului Aurel Dragomir, în special. Trei dintre acestea sunt elocvente.

„După terminarea adunării, elevii din UM 01512 au fost introduşi în sălile de cursuri, unde, din ordinul locotenent-colonelului Aurel Dragomir, au dat o lucrare de control cu tema: «Poziţia partidului şi a statului nostru, a tovarăşului Nicolae Ceauşescu faţă de evenimentele de la Timişoara»".

„În acele momente (n.r. - în dimineaţa de 21 decembrie 1989), locotenent-colonelul Aurel Dragomir a cerut acordul lui Nicu Ceauşescu pentru a restabili el ordinea deoarece «ăştia de la Miliţie nu sunt buni de nimic»".

„De precizat că la foarte scurt timp de la molestarea echipajului de Miliţie în Piaţa Republicii şi incendierea autoturismului ARO (n.r. - tot în dimineaţa de 21 decembrie 1989), lucrătorii Ministerului de Interne - inclusiv cei de la trupele de Securitate au fost retraşi în cazărmi, rămânând în dispozitiv numai militarii MApN".

Cum nu se face o anchetă

Cele 16.000 de file ale „Dosarului Sibiu" se pot contabiliza în timp pierdut. Asta pentru că, în 2001, ­Curtea Militară de Apel a dispus restituirea dosarului la Secţia Parchetelor Militare în vederea refacerii. Au fost invocate mai multe vicii de procedură. Am discutat cu Dan Voinea traseul „dosarului Sibiu". Fostul şef al Secţiei Parchetelor Militare (a fost destituit în anul 2007) este convins că dosarul pe care l-a întocmit este „beton".

„Am trimis rechizitoriul în instanţă. Instanţa l-a ţinut câţiva ani pe rol şi, la un moment dat, un avocat a zis că nu am cerut aprobare pentru trimiterea lui Dragomir în judecată. Conform legii vechi, pentru trimiterea unui ofiţer în judecată e nevoie de avizul comandantului. Era nevoie de aprobarea lui ­Stănculescu, că el era atunci. Ăştia de la Tribunalul Militar au găsit chichiţa asta şi au restituit dosarul, iar acum stă la Parchetul Militar. Chestia asta exista în codul de dinainte de '89. La procesele generalilor Victor Atanasie Stănculescu sau Iulian Topliceanu nu a cerut nimeni aşa ceva. Cum să cer aprobarea şefului lui când era sub urmărire şi ăla?", spune Voinea.

Cu privire la acuzaţia de a fi copiat din cărţi, cuvânt cu cuvânt, fragmente mari din Rechizitoriu, Voinea a replicat: „N-am citat din nicio carte în Rechizitoriu. L-am audiat şi pe Constantin Vasile, cel care a scris cartea, dar nu ­i-am citit lucrarea".

După ce i-am pus în faţă atât cartea, cât şi Rechizitoriul, Dan Voinea a acceptat: „Da, corespunde. Trebuie văzută declaraţia lui, că eu din declaraţia lui am luat (n.r.- explicaţia e absurdă: cartea a apărut în 1995, ancheta lui Voinea a demarat în 1997). Apoi nu interzice nimeni să te informezi, să te uiţi în presă sau în cărţi. Când am stat de vorbă cu Vasile, am pus sub semnul întrebării foarte multe lucruri, pentru că el se arunca la tot felul de afirmaţii". O întrebare rămâne fără răspuns: de ce a scris Dan Voinea un rechizitoriu pe baza unor afirmaţii lansate de un fost subofiţer de Contrainformaţii?

Niciun cuvânt despre ROMBAC

În dorinţa de a face din Aurel Dragomir un personaj-monstru, Dan Voinea s-a concentrat pe victimele Revoluţiei de la Sibiu, încercând să găsească între fostul comandant de garnizoană şi toate persoanele decedate legături de cauzalitate. A neglijat (intenţionat sau nu) să dezlege enigmele „cazului Sibiu". Dan Voinea nu a ţinut cont de declaraţiile martorilor din punctele-cheie ale Revoluţiei sibiene. A scris în rechizitoriu că, la 21 decembrie 1989, Armata a tras în mulţime, deşi toţi martorii consultaţi de reporterii „Adevărul" neagă acest fapt.Voinea susţine că nu a existat nicio implicare externă în evenimentele de la Sibiu.

Nu pomeneşte însă nimic de aeronava ROMBAC, sosită în mod bizar la Sibiu, la data de 20 decembrie 1989, având la bord câteva zeci de pasageri rămaşi neidentificaţi până azi. „Adevărul" va prezenta în ediţia de mâine mărturiile unui sibian care s-a aflat întâmplător în res­pectivul avion. Toate marile întrebări ale Revoluţiei sibiene trimit spre pista pe care a aterizat acest avion.

De asemenea, în rechizitoriul întocmit de Dan Voinea nu apare niciun cuvânt despre bărbaţii care au descins în Piaţa Mare în dimineaţa de 21 decembrie şi care erau îmbrăcaţi în haine de militari în termen, deşi aveau vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani. „Adevărul" a publicat în numerele trecute o fotografie ce atestă prezenţa în zona Pieţei Mari din Sibiu a unor persoane care luau probe pentru o viitoare condamnare a manifestanţilor.

Militarii şi miliţienii care a fost trimişi în Centrul vechi al oraşului Sibiu au fost supervizaţi din podurile clădirilor cu vedere spre Piaţa Mare de persoane care au făcut fotografii pe film color. Filmele au fost găsite ulterior aruncate pe stradă. Prezenţa unor persoane în podurile respectivelor clădiri este mai mult decât suspectă în condiţiile în care mai mulţi revoluţionari care s-au aflat în Piaţa Mare spun că primii morţi ai Revoluţiei sibiene, Ioan Mititel şi Liviu Giura, au fost împuşcaţi dintr-un punct aflat la înălţime. Este, de altfel, singura variantă plauzibilă ţinând cont de faptul că cei doi bărbaţi au fost împuşcaţi mortal, deşi erau înconjuraţi de un grup de oameni. 

Chestiuni de viaţă şi de moarte

În demersul său din perioada 1997-1999, Dan Voinea a comis greşeli greu de explicat. În consecinţă, „Dosarul Sibiu" a fost întors din drum spre refacere, fază în care se află şi astăzi.

Viorel Sârbu, fost ofiţer de Securitate, spune că în rechizitoriul lui Dan Voinea a fost şi mort, şi viu. „Prima dată am fost chemat să dau declaraţii prin '98 pentru dosarul lui Dragomir. S-a trimis dosarul în judecată la Tribunalul Militar Bucureşti. De acolo a fost trimis înapoi spre cercetare. Din nou am fost chemat să dau declaraţii. S-a întocmit rechizitoriul, dar acel rechizitoriu conţinea o grămadă de greşeli. Eu apăream ca mort şi în acelaşi timp apăream în dosar cu declaraţie de martor", ne-a mărturisit Sârbu.

"Mi-am format convingerea că nu a existat niciun terorist pentru că toţi cei 600 de oameni reţinuţi la UM 01512 erau cetăţeni din Sibiu."
Dan Voinea
fostul şef al Secţiei
Parchetelor Militare