Cazul Radisson este tergiversat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia păgubiţilor escrocheriei Radisson acuză tergiversarea anchetei penale. Avocatul Florin Kovacs spune că sunt 300 de plângeri penale la DNA Timişoara. „Prejudiciul este de 2,7

Asociaţia păgubiţilor escrocheriei Radisson acuză tergiversarea anchetei penale. Avocatul Florin Kovacs spune că sunt 300 de plângeri penale la DNA Timişoara.

„Prejudiciul este de 2,7 milioane de euro”, a mai spus avocatul. „Există plângeri din 2005 şi nici acum nu au făcut nimic”, a declarat Denisa Stoenescu, preşedintele Asociaţiei Păgubiţilor Radisson.

„Suntem înşelaţi într-un mod foarte ingenios şi autorităţile nu fac nimic pentru a pedepsi vinovaţii”, a declarat, ieri, Cornel Drăguţiu, vicepreşedintele asociaţiei.

„Sunt oameni cu putere care îi protejează pe vinovaţi. DNA a preluat dosarul din iulie 2008 şi nu e finalizat”, a mai spus Kovacs, referindu-se la Andrei Nadaşdi şi Ciprian Nistor, cei care au pus la cale afacerea Radisson.

Cei doi au luat avansuri sau sume complete pentru apartamente pe care nu le-au mai finalizat. Şeful DNA Timişoara, procurorul Vasile Vlad Speriusi susţine că ancheta penală este frânată la Finanţe. „Nu am terminat toate verificările. Nu s-au primit documentele de la Finanţe”, a spus Speriusi.

Dumitru Popovici, şeful Finanţelor Timiş a refuzat să ofere o declaraţie. În toamna anului 2008 numele lui Popovici a fost implicat în scandalul Radisson, după ce un document interior din Finanţe arăta că ancheta derulată la vremea aceea de Poliţie era blocată tot în această instituţie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite