Câteva sute de bolnavi neuropsihic riscă să ajungă în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un corp de clădire al Centrului de bolnavi neuropsihic din localitatea suceveană Costâna, unde sunt internate 68 de persoane, este revendicat de un urmaş al fostului proprietar, respectiv

Un corp de clădire al Centrului de bolnavi neuropsihic din localitatea suceveană Costâna, unde sunt internate 68 de persoane, este revendicat de un urmaş al fostului proprietar, respectiv strănepoata boierului Niculiţă Popovici, stabilită în Timişoara, a declarat, ieri, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Stela Acatrinei. Vicepreşedintele CJ a spus că moştenitoarea a depus cererea de retrocedare la Primăria comunei Todireşti şi urmează să completeze dosarul cu actele doveditoare.
Potrivit sursei citate, un bucureştean solicită restituirea unui corp de clădire al căminului de bătrâni din comuna Pojorâta, ce adăposteşte 53 de femei. Stela Acatrinei a precizat că, în acest caz, Curtea de Apel va judeca în data de 7 aprilie recursul formulat de bucureştean la decizia tribunalului de a permite păstrarea destinaţiei acelui corp de clădire, timp de trei ani. Stela Acatrinei crede că, dacă instanţa va admite recursul, bucureşteanul fie va cere o chirie descurajantă, fie va evacua din spaţiu zecile de bătrâne instituţionalizate la Pojorâta.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite