Căsătorii pe bandă rulantă în Slatina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de tineri au luat cu asalt Casa Căsătoriilor de pe Dealul Grădişte, pregătiţi să spună un „da“ hotărât

Agitaţie mare în această dimineaţă la Casa Căsătoriilor. Maşini pline de baloane, fundiţe şi flori veneau una după ala, claxonând de zor, iar domnişoare îmbujorate cu buchete de flori în mână coborau încet, atente să nu îşi şifoneze hainele de gală. Erau viitoarele doamne pregătite să îşi ia în serios rolul de neveste. Nici mirii nu scăpaseră de emoţii şi erau atenţi ca totul să iasă bine în ziua cea mare.

Mirii eliberează rapid sala să facă loc următorilor

Şi angajaţii de la Starea Civilă erau agitaţi. Îmbrăcaţi elegant, ieşeau să vadă dacă au venit cuplurile, dacă sala este pregătită şi dacă toate actele sunt în ordine.Printre rude şi prieteni se învârteau şi femeile cu găleţile pline cu apă şi busuioc care te invitau să dai un ban. „Pentru tinerii căsătoriţi, să aibă noroc, bani, sănătate, fericire. Pune, boierule, aici un ban“, zicea o bătrână.

Rând pe rând, cuplurile programate pentru oficierea căsătoriei au sosit. Primii care au intrat au fost Claudia şi Victor Radu, care cu lacrimi în ochi au spus un „da“ hotărât în faţa ofiţerului de stare civilă. Afară i-a aşteptat o ploaie de flori şi de confetti, dar şi un „La mulţi ani“ cântat de lăutari. Mirele şi-a luat mireasa în braţe, a sărutat-o cu foc şi a eliberat scena pentru următorul cuplu. „Să le dea, Dumnezeu sănătate, fericire şi mulţi copii“, a spus un nuntaş. După ei au urmat peste 20 de cupluri de îndrăgostiţi, iar până seara la Casa Căsătoriilor s-au semnat certificate de căsătorie pe bandă rulantă. „Avem în fiecare weekend, până în octombrie, câte 20-30 de căsătorii. Este sezonul nunţilor, aceasta fiind cea mai aglomerată perioadă. De la începutul anului şi până acum am avut 442 de căsătorii“, a explicat Bogdan Ţucă, şef Serviciu Stare Civilă din cadrul Primăriei Slatina.

Tinerii îl vor pe primar la ceremonie

Chiar dacă programarea se face cu 10 zile înainte de oficierea căsătoriei, tinerii care vor o anumită dată trebuie să vină la biroul de stare civilă cu ceva timp înainte ca să îşi rezerve loc. Dacă vor ca primarul Darius Vâlcov să le oficieze căsătoria, trebuie să depună o cerere. „Cu 10 zile înainte trebuie să vină la noi şi să lase buletinele lor şi ale martorilor. Înainte trebuie să plătească 50 de lei şi o taxă de timbru de 1 leu. Au fost destul de multe cereri prin care s-a solicitat prezenţa primarului, dar dânsul oficiază căsătorii când are timp“, a precizat Bogdan Ţucă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite