Casa artelor frumoase

Casa de Cultură fost de la început un loc pentru teatru, muzică şi baluri de modă veche. Cunoscută de toată lumea sub numele de Casa de Cultură, frumoasa clădire din Parcul Municipal s-a vrut, de la început, un loc de emancipare

Acum 120 de ani, pe faţada actualului Centru Cultural Municipal scria „Bistrizer Gewerbeverein” – adică asociaţia meseriaşilor bistriţeni. Organizaţiile meseriaşilor din Bistriţa, precum şi oamenii obişnuiţi, alături de intelectuali şi oameni de cultură s-au străduit ca aici să fie organizate mereu spectacole.
Prima mare victorie a celor implicaţi în emanciparea culturală a oraşului a fost organizarea unui concert, în  1912,  când a fost interpretată  opereta „Liliacul” de Johan Strauss. Interpreţi au fost doi solişti ai Operei din Viena.

Balurile de modă veche

Trupe de teatru şi de dansuri româneşti, maghiare şi germane, fanfare, coruri, teatru de păpuşi, orchestre, toate s-au perindat de-a lungul vremii şi au fost aplaudate decenii de-a rândul în sala de spectacole a Casei de Cultură. Astăzi, la Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” îşi desfăşoară activitatea ansamblul de dansuri populare „Cununa de pe Someş”, corul de cameră „Apassionata”, ansamblul de dansuri populare maghiare „Arvalanghaj” şi altele. Oscar Skrabel aminteşte  în cartea sa, „Bistriţa - nostalgii citadine” balurile mascate, de modă veche, dar şi atmosfera plină de viaţă a terasei dinspre parc a clădirii.
„Pe vremea când terasa dinspre parc a Casei de Cultură, neacoperită, era un loc de taifas şi relaxare a băutorilor de bere, în sălile de oglinzi din spatele scenei se organizau şi neuitate baluri. De multe ori, acestea erau mascate şi, ca atare, ţinuta era obligatorie. Costumaţi cu toţii, mulţi împrumutând ţigăncuşe, negrese şi cowboy. La aceasta se adăuga şi ingeniozitatea vestimentaţiei unora, cu privire la care curiozitatea era riscantă. Astfel îmi amintesc de promptitudinea cu care unii curioşi închideau la loc uşa sobei de tablă ce valsa prin mulţime, nevenindu-le să creadă că lemnele puteau fi atât de bucălate”, notează Oscar Skrabel.
La aceste baluri, mai spune autorul, veneau cu toţii şi se simţeau minunat. „Era o societate fără VIP-uri şi ifose, când era voba de distracţie”, spune Oscar Skrabel.