Cartier pentru romi la marginea oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Terenul de 10.000 de metri pătraţi a fost pus la dispoziţie de autorităţile locale.

Lucrările la cartierul destinat exclusiv comunităţii de romi vor fi finanţate de Guvern şi ar trebui să înceapă în acest an. Un prim pas în acest sens a fost deja făcut. Autorităţile locale au pus la dispoziţia Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL) o suprafaţă de teren de 10.000 de metri pătraţi, în apropierea Penitenciarului Botoşani, lângă groapa de gunoi a oraşului. „Intenţia noastră se face potrivit HG 1237/2008 în care se vorbeşte de un program-pilot intitulat Locuinţe sociale pentru comunităţile de romi. Ideea este să fim printre primii care pun la dispoziţie terenul”, a declarat viceprimarul Cătălin Alexa. Practic, acesta este unul dintre criteriile cele mai importante pentru obţinerea finanţării. „Regula cam asta e, primul sosit, primul servit. Am pus la dispoziţie terenul, avem solicitări pentru locuinţe sociale, sperăm să avem şi banii”, a completat Cătălin Alexa. Reprezentanţii etniei romilor s-au arătat încântaţi de iniţiativa municipalităţii. „Este o idee foarte bună, chiar dacă zona nu este una dintre cele mai bune. Dar hai să ne gândim: oamenii sunt săraci, ar avea ei posbilitatea să-şi construiască o casă prin forţe proprii?”, se întreabă Gheorghe Borcoi, preşedintele Partidei Romilor din Botoşani. Acesta a avut mai multe runde de discuţii cu reprezentanţii Primăriei Botoşani, tocmai în vederea soluţionării problemelor sociale ridicate de romi. „Din evidenţele existente la nivelul primăriei rezultă că numărul de familii de etnie romă care solicită repartizarea unei locuinţe sociale este de peste 300, iar includerea municipiului Botoşani în acest program poate rezolva parţial solicitările de locuinţe”, a mai spus viceprimarul Alexa. Potrivit proiectului, pe cei 10.000 de metri pătraţi pot fi construite 40 de locuinţe individuale sau 100 de unităţi de locuit colective. După finalizarea construcţiilor, primăria va trebuie să asigure utilităţile în zonă. De acestea vor beneficia şi proprietarii de vile care s-au mutat în ultmii ani la periferia oraşului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite