Mircea Cărtărescu: Drama Mădălinei Manole este a femeii, nu a artistului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul Mircea Cărtărescu este de părere că sinuciderea Mădălinei Manole nu poate fi pusă pe seama unei drame a artistului, ci a omului, a femeii care a suferit o depresie după naştere şi care nu a fost ţinută sub control medical.

"Eu nu cred că a fost o dramă a artistului Mădălina Manole, a cântăreţei. Cred că a fost o dramă a omului, a femeii Mădălina Manole", a declarat scriitorul, vineri, la Bistrita, unde era prezent cu ocazia celei de-a doua ediţie a Festivalului "Poezia e la Bistriţa", potrivit Mediafax.

În opinia lui Mircea Cărtărescu, sarcina a avut un impact major asupra psihicului Mădălinei, suferind o depresie post-partum care nu a fost tratată în mod corespunzător.

Citeşte şi:

Raporul autopsiei: Mădălina Manole a băut aproape jumătate de litru de insecticide

Părerea specialiştilor: „Mădălina trăia anxietatea ratării"

FOTOREPORTAJ Ultimele aplauze pentru Mădălina Manole

"Cred că totul a pornit de la naşterea copilului pe care îl are. Eu cred că ea a avut, ca foarte multe alte femei, o depresie post-partum, o depresie care a luat amploare şi s-a accentuat foarte mult - poate şi din cauza altor probleme pe care ea le avea - şi care, necontroloată, neţinută în limite normale de către medici - fiindcă era datoria medicilor să se ocupe de ea, de starea ei fizică şi psihică - ea s-a transformat într-o tragedie. A fost o tragedie care putea fi evitată, după părerea mea", a afirmat Mircea Cărtărescu.

Totodată, scriitorul a afirmat cu numai lumea artistică şi culturală din ţară trece printr-o perioadă dificilă, ci întreaga societate românească. "Trăim momente grele pentru viaţa naţională, nu numai pentru cultură, pentru literatură. Sunt momente grele pentru noi toţi", a adăugat Cărtărescu.

Cortegiul funerar cu sicriul în care se află trupul neînsufleţit al Mădălinei Manole a ajuns, vineri, în jurul orei 10.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti, unde sunt zeci de fani şi unde sicriul va rămâne până în jurul orei 16.00. Până la ora prânzului, peste o mie de oameni s-au adunat în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti pentru a aduce un ultim omagiu Mădălinei Manole.

SMS-ul scris de Mădălina înainte de a muri: "Nu mă mai suport fizic"

Soţul Mădălinei: "Declaraţiile lui Carmen Rădulescu sunt nişte invenţii"

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite