Caritas prin SMS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de bănăţeni au fost înşelaţi prin intermediul unor concursuri cu câştiguri fictive puse la cale prin celular. În schimbul unor premii fantomă, promise prin SMS, timişorenii trimit ţeparilor coduri de reîncărcare a mai multor cartele telefonice.

După ce au încărcat propriile cartele telefonice cu creditele păcăliţilor, escrocii le transmit victimelor că au luat „ţeapă”. Cei care pun la cale astfel de escrocherii promit sume mari de bani, automobile scumpe şi case de vacanţă.

„Nu pierde şansa de a câştiga 10.000 de RON, un BMW şi o casă superbă”, este unul din mesajele capcană. „Ai câştigat premiul săptămânal de 10.000 de RON.

Te aşteaptă 14 automobile BMW”, este alt mesaj care a luat ochii victimelor. SMS-urile sunt  trimise în numele reţelelor de telefonie, la numere alese la întâmplare. Apoi, „pescarii” aşteaptă răspuns de la cei care muşcă momeala. Timişorenii înşelaţi au trimis hoţilor şi date personale precum codul numeric personal, seria actului de identitate sau adresa de domiciliu. 

Naivi pescuiţi foarte uşor

„Păgubiţii au fost contactaţi telefonic de persoane care pretind că sunt operatori ai companiilor de telefonie mobilă. I-au pus să cumpere cartele de reîncărcare şi să le trimită codurile în schimbul premiilor.

Victimele au dat zeci de euro pe cartele până să îşi dea seama că e o escrocherie”, a spus comisarul-şef Gheorghe Ciocârlie, de la Poliţia Timişoara. Câţiva dintre păgubiţi au fost atât de naivi încât au mers la poliţie să reclame compania de telefonie mobilă pentru că nu au primit premiul promis.

Posesorii de abonamente sunt înşelaţi cu minim 70 de euro dintr-un foc, prin transfer de credite din contul victimei în cel al şarlatanului. „Falsul operator i-a pus să apese câteva taste ale telefonului mobil şi astfel a reuşit ia 70 de euro din prima, de la fiecare”, a mai spuns comisarul-şef Ciocârlie.

La finalul unora dintre conversaţii escrocii i-au anunţat senin pe cei înşelaţi că totul a fost o farsă şi că „taxa de fraier” vine cu prima factura telefonică. Poliţiştii cred că ţeparii transferă valoarea de pe cartelele victimelor pe alte cartele, pe care le vând ulterior prin internet.

Ţeapă de 200 de euro

Poliţişti timişoreni au în lucru 12 dosare penale de înşelăciune prin SMS. Victimele au fost păcălite cu sume cuprinse între 100 şi 200 de euro. Anchetatorii au spus că numărul păgubiţilor poate fi şi mai mare. Cei mai mulţi timişoreni care au depus plângeri au făcut-o nu pentru recupera bani, ci pentru că le este teama  să nu le fie folosite da tele de identitate pentru falsificarea unor documente sau obţinerea unor credite.

Unul dintre păgubiţi a fost ameninţat că, dacă nu oferă noi coduri de reîncărcare, îi vor fi folosite datele de identitate. „Este foarte important ca oamenii să nu trimită datele lor de identitate şi să nu dea crezare acestor SMS-uri”, avertizează comisarul Cristian Lipoczi, şeful Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Timişoara.

Au crezut că sunt premianţi

Unele victime au crezut, cu naivitate, că au câştigat premiile din partea reţelelor de telefonie mobilă.  După ce au aşteptat în zadar câteva zile, cei înşelaţi s-au dus la Poliţie să reclame operatorul de telefonie că nu a trimis premiul.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite