Cine este principalul suspect în cazul accidentului feroviar din Cârcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cine este principalul suspect în cazul accidentului feroviar din Cârcea
Cine este principalul suspect în cazul accidentului feroviar din Cârcea

Florin Vlad (53 de ani), acar al Regionalei CFR Craiova, este suspectat că ar fi scos şuruburile de la şine, provocând astfel accidentul feroviar din localitatea Cârcea, judeţul Dolj. În 2005, bărbatul fusese internat cu diagnosticul „tulburări paranoide”.

Citeşte şi:

România deraiată de Emilian Isailă

Florin Vlad (53 de ani), principalul suspect în cazul accidentului feroviar produs la 9 kilometri de Craiova, este descris de foştii colegi drept o persoană care se confruntă cu probleme psihice, dar incapabilă de un act criminal. Potrivit inginerului Cristian Căţilă, vicepreşedinte executiv al Uniunii Teritoriale a Sindicatelor Mişcare – Comercial pe Regionala CFR Craiova şi fost şef al suspectului, Florin Vlad a fost până în 2003 impiegat de mişcare la gara Jianca, de lângă comuna Leu.

A câştigat un proces cu CFR

Acum câţiva ani, Florian Vlad a fost acuzat că a sustras staţia de amplificare din gara pe care o avea în grijă.  Furtul ar fi fost cauza pentru care ar fi fost pus pe lista de disponibilizări. Bărbatul a acţionat Regionala CFR în judecată pe 15 august 2003. A câştigat şi a fost repus pe funcţia iniţială în 2004. În acelaşi an însă, în urma unei evaluări profesionale, Florin Vlad a fost retrogradat la funcţia de acar şi trimis la Frăsinet.

Tulburări paranoide

„Din 2005 a început să aibă probleme de natură psihică. Conducerea societăţii a observat că are halucinaţii şi a dispus un control medical şi psihologic, peste cel efectuat anual de fiecare angajat. În acelaşi an a fost internat şi i s-a stabilit diagnosticul de „tulburări paranoide”. În ianuarie 2006 a fost internat din nou şi, ca să poată lucra în continuare, a fost mutat în luna mai a aceluiaşi an de la Divizia de Mişcare la Divizia de Linii la Caracal, pe un post de muncitor necalificat”, a spus Căţilă.

Şi actualii colegi ai lui Florian Vlad spun că nu l-au auzit vreodată ameninţând că va recurge la răzbunare. În ultimele luni însă, potrivit lui Alexandru Voicu, şeful staţiei Caracal, Vlad a stat numai în concediu medical.

„Avea peste 100 de zile de concediu medical pe probleme psihiatrice şi atunci l-am chemat acum două săptămâni să-i cer o dovadă că mai este apt să lucreze la calea ferată. Nu s-a întors să mi-o aducă. A venit într-o zi să ne zică faptul că vrea să se interneze la sanatoriu la Predeal şi de atunci nu l-am mai văzut. Nu l-am auzit niciodată să ameninţe sau să spună că vrea să se răzbune”, a spus Alexandru Voicu pentru „Adevărul”.

Nici actualul şef al lui Florin Vlad nu este de părere că acesta ar fi fost în stare să provoace deraierea unui tren. „Mi s-a părut liniştit, chiar speriat câteodată. Erau însă momente când puteai să vorbeşti cu el normal şi altele când era în lumea lui, vorbea cu oameni imaginari”, a mai spus Voicu.

Probleme cu dirijarea trenurilor

Un fost angajat CFR din Coşoveni, Stan Moja (48 de ani), spune că una dintre cauzele pentru care Florin Vlad ar fi plecat de la staţia din Leu este că nu şi-ar fi făcut treaba cum trebuie. „Pentru că era impiegat de serviciu, trebuia să dirijeze trenurile. Pentru că nu a dirijat corect, un marfar a deraiat. Asta se întâmpla în urmă cu aproximativ opt ani”, a declarat Moja care a lucrat peste 20 de ani la CFR Coşoveni. 

Patru persoane audiate

Patru persoane au fost audiate, ieri, de procurori, printre ele aflându-se şeful districtului Banu Mărăcine, Vasile Nicolae, şi directorul Regionalei CFR Craiova, Victor Frăsinoiu. Principalul suspect în acest caz pare să fie, însă, acarul Florin Vlad. În cursul după-amiezii de luni, trei poliţişti şi un procuror au ajuns la apartamentul lui Florin Vlad, din Coşoveni, o localitate aflată aproape de locul accidentului. 

Vecinii povestesc că bărbatul ar fi fost scos încătuşat din bloc, ieri, în jurul orei 7.30 - 8.00. Suspectul era agitat şi se zbătea cu cătuşele la mâini, nevrând să intre în dubă, dar poliţiştii au reuşit în cele din urmă să-l urce. Oamenii spun că bărbatul nu era foarte sociabil, mai ales că traversează o perioadă mai grea.

Florin Vlad, principalul suspect  Foto: Laurenţiu Nica

„În ultimul timp era foarte abătut şi începuse să bea mult. Din zori şi până-n noapte îl găseam la cârciumă cu sticla în mână. Era nelipsit de la bar“, a povestit Ioana Sima, o vecină de 64 de ani. 

Zilnic, în zona Banu Mărăcine, la ora 11.00 se fac verificări ale şinei, lucru care s-a întâmplat şi duminică, 20 septembrie. În intervalul 21.00 - 1.00 un singur tren a mai trecut prin zonă, un marfar. Prim-procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Elisabeta Drăguţ, a precizat că anchetatorii iau în calcul toate variantele: „Avem un cerc de suspecţi, iar unul dintre aceştia a fost audiat.

Luăm în calcul toate variantele, inclusiv mâna criminală. Am ridicat probe de la faţa locului, mai multe şuruburi şi bidoane cu ulei. Dacă se va dovedi că cineva a fost vinovat, acea persoană riscă până la 25 de ani de închisoare. Cu certitudine şuruburile de la calea ferată au fost dislocate şi le-am găsit alături. E posibil ca acestea să fi fost deşurubate înainte de a trece marfarul, dar nu cât să ducă la producerea catastrofei de cale ferată, activitate infracţională care a continuat după trecerea marfarului, până la trecerea acceleratului. Nu putem exclude nicio pistă“.  Andreea Mitrache, Gabriela Popescu

Şeful de tren: „N-am apucat să trag semnalul“

Marin Nicola, şeful acceleratului 1692 Timişoara-Bucureşti, a povestit pentru „Adevărul” clipele de groază prin care a trecut în momentul în care trenul a deraiat de pe şine.

„Am auzit un zgomot foarte puternic şi mult praf, moment în care am vrut să trag semnalul de alarmă. Am fost aruncat într-o parte, iar atunci s-a răsturnat şi trenul. M-am lovit la coaste”, a declarat Marin Nicola. El a sunat apoi la 112, după care şi-a anunţat superiorii de la CFR.

„Mecanicul a încercat să frâneze şi a mers aproximativ 200 de metri cu trenul deraiat. După aceea s-a desfăcut locomotiva şi a mai mers aproximativ 200 de metri pe linii, fără vagoane. Eu lucrez din 1992 în domeniu, dar nu am mai întâlnit aşa ceva. Poliţia spune că au fost scoase nişte şuruburi de la linii”, ne-a spus şeful acceleratului 1692.

„Mamă, mai trăieşti?“

Gheorghe Brazu, în vârstă de 66 de ani, mergea spre Covasna, pentru tratamente cu băi calde. “Mă aflam într-un compartiment cu două bătrâne. Dintr-odată m-am izbit de ceva”, îşi aminteşte bărbatul.

„Am crezut că femeia din faţa mea a murit. Am întrebat-o: «Mamă, mai trăieşti?». Ea mi-a răspuns: «Maică, nu mor eu cu una, cu două». Am încercat să deschid geamul, dar era lipit de pământ. Nici la uşă nu se putea ajunge, aşa că am aşteptat 40 de minute să ne scoată de acolo. Am plătit 42 de lei pentru bilet, care nu ştiu dacă ni se vor da înapoi”, mai spune bătrânul. Daniel Dancea

Camion lovit de locomotivă

O locomotivă care urma să preia un marfar a lovit, ieri, un camion încărcat cu cărămidă, în localitatea Gura Ocniţei, judeţul Dâmboviţa. Şoferul a reuşit să sară din cabina autocamionului înainte de impact şi se află în afara oricărui pericol. Nicio persoană nu a fost rănită.

Maşina încărcată cu cărămizi nu a respectat indicatoarele

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, Ioana Preda, accidentul a avut loc în jurul orei 15.00, cel mai probabil din cauză că şoferul camionului nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată.

Nouă vagoane răsturnate

Nouă vagoane-cisternă ale unui tren care transporta benzină şi motorină au deraiat, ieri, în jurul orei 17.00, în localitatea Boju, la 30 de kilometri de Cluj-Napoca. Nu s-a înregistrat nicio victimă. Şapte dintre cele opt vagoane deraiate au căzut într-o râpă, iar din acestea s-au scurs importante cantităţi de motorină. Eugen Pop, maiorul care coordona jandarmii prezenţi la locul incidentului, a declarat că nu există indicii care să arate că a fost vorba despre un accident provocat.

De aceeaşi părere este şi un fost impiegat de mişcare al gării din Boju, Ioan Aroncutean, primul care a sosit la locul unde s-a produs deraierea. „Unul dintre vagoane a avut o defecţiune şi le-a tras pe celelalte după el”, a spus Aroncutean. Sebastian Secan, Radu Neag  

Anchete fără vinovaţi

La 10 mai 2008, un tren accelerat care circula pe ruta Ploieşti – Iaşi a deraiat în apropiere de gara din Valea Călugărească. 

Terasamentul unei linii de cale ferată a cedat   Foto: David Sugar

În urma impactului, o bucată de şină a pătruns în podeaua primului vagon, penetrând bancheta şi accidentând mortal o elevă de 17 ani din Focşani.

Procurorii care desfăşoară ancheta aşteaptă rezultatele unei expertize tehnice de specialitate solicitate Institutului Naţional de Criminalistică Bucureşti. „Dosarul este la Bucureşti, deoarece nu se poate lucra fără efectuare unei astfel de expertize. S-a dispus acest lucru în luna iulie“, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Daniela Maftei.

Împuşcat pe calea ferată

La 7 februarie anul acesta, un grup de hoţi de componente de cale ferată a fost oprit cu focuri de armă de poliţiştii din Gara Dorobanţu, judeţul Constanţa.

Agentul-şef Viorel Bujoi i-a surprins pe hoţi asupra faptului şi i-a somat să se oprească. Aceştia au refuzat să se predea şi au aruncat în poliţist cu bucăţile de fier furate. Agentul a folosit armamentul din dotare. În urma incidentului, Marius Rogoveanu, de 19 ani, unul dintre fugari, a fost nimerit în cap, acesta decedând pe loc. Adrian Rădulescu

Accidentul

Ieri-dimineaţă, la ora 2.30, un tren cu aproape 300 de călători a deraiat, la nici 10 kilometri de Craiova, în localitatea Cârcea. Acceleratul 1692, care circulă pe ruta Timişoara – Bucureşti, a sărit de pe şine. 15 persoane au ajuns la Spitalul Judeţean din Craiova cu traumatisme craniene şi toracice, fiind acum în afara oricărui pericol.

image
image
image
image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite