Captură de ţigări de contrabandă de peste 100.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O reţea de traficanţi de ţigări specializată în achiziţionarea acestora din magazinele duty-free din vămile vestice ale României şi revânzarea lor în pieţele din Oradea a fost anihilată

O reţea de traficanţi de ţigări specializată în achiziţionarea acestora din magazinele duty-free din vămile vestice ale României şi revânzarea lor în pieţele din Oradea a fost anihilată de poliţiştii orădeni, care au confiscat de la membrii reţelei ţigări în valoare de peste 100.000 de euro. şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea (BCCO), comisarul-şef Nicolae Stamate, a declarat, ieri, că activitatea traficanţilor a fost monitorizată de anchetatori timp de câteva săptămâni, iar în 9 februarie au fost făcute opt percheziţii domiciliare la Oradea, în urma cărora au fost ridicate 176.640 de pachete cu ţigări de diferite mărci, valoarea acestora depăşind suma de 100.000 de euro. Stamate a exemplificat cu un apartament de trei camere din Oradea, aflat în proprietatea unuia dintre membrii reţelei, care era plin de ţigări, astfel încât a fost necesară transportarea lor cu un camion de 10 tone. Cei opt membri ai reţelei au fost trimişi în judecată în stare de libertate, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, riscă între 2 şi 8 ani de închisoare, pentru evaziune fiscală.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite