Captură de 200.000 de euro în Vama Albiţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe TIR-uri, încărcate cu zeci de produse, venite din Dubai pe filiera Bulgaria-România-Republica Moldova, au fost oprite în Vama Albiţa, la sfârşitul săptămânii trecute. Dacă ar fi

Mai multe TIR-uri, încărcate cu zeci de produse, venite din Dubai pe filiera Bulgaria-România-Republica Moldova, au fost oprite în Vama Albiţa, la sfârşitul săptămânii trecute. Dacă ar fi fost comercializate pe piaţă, la preţul produselor originale, valoarea estimativă a mărfurilor confiscate depăşeşte 200.000 de euro.
Vameşii din Albiţa, judeţul Vaslui, au confiscat: 2 recipiente cu aproximativ 20 de litri de parfum, 52 ambalaje de parfum de diferite mărci, 430 doze pulverizatoare goale, 500 doze roll-on goale şi 199 perechi de ochelari, cu valoarea în vamă de 3.500 de euro (12.300 RON), 77 ceasuri, 74 flacoane cu parfum (50 - 125 ml), 88 ochelari de soare, 396 pantaloni blue-jeans, 1.256 cărţi de colorat, 217 genţi, 450 seturi cărţi de joc, abţibilduri şi agende Barbie, celelalte inscripţionate cu numele altor firme cunoscute pe plan internaţional.
"Pentru a stabili autenticitatea celorlalte produse din autocamion, au fost contactaţi titularii de marcă, din care o parte au răspuns deja, confirmând faptul că produsele transportate sunt contrafăcute", a declarat Elena Cotea, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale Vamale Iaşi.

TIR-urile de 20 de tone, monitorizate
Acţiunea vameşilor de a verifica TIR-urile de 20 de tone, încărcate cu produse diferite, din Dubai, a început în data de 4 iunie, când şoferul unui autotren s-a prezentat la Albiţa pentru încheierea formalităţilor de trecere a frontierei. Echipa de control (lucrător vamal şi poliţist de frontieră) din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa a avut încă de la început suspiciuni privind corectitudinea actelor de însoţire, în condiţiile în care valoarea transportului era de 10.000 de euro. şoferul, bulgar de origine, nu a putut explica prea multe, aşa că s-a luat decizia deschiderii autotrenului şi verificării mărfii, mai ales că unele produse nu erau trecute în facturile de însoţire. Bulgarul s-a ales cu dosar penal, iar firma transportatoare, cu o amendă de 25 de milioane lei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite