Căpitan pe frontul de acasă

Partizanii din zona Tismana au luptat şi cu arma în mână, dar şi cu manifeste tipărite în stânele care îi adăposteau. Căpitanul Grigorie Brâncuş   a reuşit să lupte împotriva noii orânduiri timp de cinci ani fără a fi prins. Alături i-au fost ordonanţa de pe front şi cele două surori.

Întors din război, de pe frontul din Cehoslovacia, căpitanul Grigorie Brâncuş şi-a dat repede seama în ce direcţie se îndreaptă noua politică a celor aşezaţi cu sprijin rusesc la guvernare. Nu le face jocul şi, împreună cu ordonanţa sa, se ascunde într-o pădure de lângă satul Topeşti, comuna Tismana. Este urmărit, împuşcat, prins de securitate şi condamnat după câţiva ani. Este pus în libertate în 1964.

Caietele subversive

„Când s-a terminat războiul mi s-a oferit gradul de general, numai să mă fac membru de partid. Dar eu am văzut, domnule, ce atrocităţi au făcut ruşii în Dobrogea când au intrat în ţară! Am refuzat", s-a confesat căpitanul după eliberare lui Constantin Bâldea, cel care se căsătorise cu o nepoată a sa.

Astăzi, pensionarul Bâldea locuieşte împreună cu soţia sa, Elisabeta (fostă Tabacu), în comuna Peştişani, judeţul Gorj, acolo unde avusese case şi familia căpitanului Brâncuş.

Nu-i mai sunt aşa vii amintirile, dar tot mai reţine ce i-a povestit la ieşirea din închisoare fostul partizan: „Când s-a întors de pe frontul din Cehoslovacia şi Ungaria, şi-a dat seama că politica ţării o luase pe un drum ce nu corespundea cu propriile convingeri. A refuzat să se facă membru de partid şi, cu ordonanţa sa, s-a ascuns la o stână. Făcea manifeste pe care le împrăştia cu ajutorul surorilor (Constanţa şi Polina) şi al nepoatelor. De exemplu, nevastă-mea era elevă la şcoala elementară şi era un învăţător, Tabacu Constantin, care era în legătură cu el. Când ajungea la şcoală, o chema pe nevastă-mea şi-i zicea să aducă ghiozdanul şi caietul la control. Şi-n caiet avea epistolele căpitanului Brâncuş. Amândouă surorile au fost închise un an pentru tăinuire, găzduire şi ajutor dat acestuia".

Constantin Bâldea şi soţia sa, Elisabeta, povestesc faptele „unchiului Brâncuş“

Stâna, în flăcări

„Cinci ani au stat la stână, până i-a turnat un pădurar din localitate. Târziu, într-o toamnă, ordonanţa era plecată să adune lemne pentru foc. Atunci l-au înconjurat securiştii. În acel moment, căpitanul a tras zăvorul la stână şi a început să ardă manifestele. Deşi avea puşcă-mitralieră, n-a deschis focul. Au făcut-o, în schimb, securiştii. O sticlă de ulei aşezată într-o ferestruică a luat foc. Stâna începea să ardă pălălaie. Nu mai era de stat. Şi-a luat puşca în faţă, raniţa cu maşina de scris în spate şi a ieşit în goană, urlând, printre ei.

Apariţia a fost atât de şocantă - îi crescuse barba şi părul ca lui Robinson Crusoe - încât securiştii au încremenit cu puştile în mâini. S-au dezmeticit însă şi au tras la picioare. Ghinionul a fost că, trebuind să sară peste un gard, căpitanul s-a dat peste cap şi, ăia, cum trăgeau la picioare, când el a căzut, l-au nimerit într-un plămân. A fost transportat la spital, la Târgu-Jiu. Peste puţină vreme a fost judecat, condamnat şi încarcerat la Craiova, la Periprava, la Gherla, la Satu - Mare, la Aiud şi-n mai toate puşcăriile grele", povesteşte domnul Bâldea.

Capete de acuzare

În rechizitoriul întocmit căpitanului stă scris: „S-a reţinut că, în ianuarie 1948, inculpatul Grigorie Brâncuş a luat legătura cu inculpatul Ionescu Alexandru Vintilă, propunându-i să se organizeze într-un grup înarmat, pentru a acţiona, în caz de război, împotriva regimului social-politic instaurat în România.

După ce Ionescu Alexandru Vintilă a fost de acord cu propunerea ce i s-a făcut, între acesta şi Brâncuş Grigorie a intervenit un schimb de scrisori prin care se încurajau reciproc şi îşi dădeau sfaturi cu privire la modul cum să desfăşoare acţiunea întreprinsă, scrisorile fiind duse de inculpatul Martău Gheorghe, care în perioada 1944-1946 îi fusese ordonanţă acestuia pe când era căpitan. Denumind organizaţia subversivă cu iniţialele RUIC (Români uniţi-vă împotriva comuniştilor), inculpatul Brâncuş Grigorie a redactat, în aprilie 1949, mai multe manifeste cu conţinut anti-guvernamental. Apoi, în cursul lunii mai 1949, inculpaţii Grigorie Brâncuş şi Gheorghe Martău au luat cu ei un aparat de radio şi, înarmându-se cu patru pistolete şi muniţia necesară, au plecat în munţii din zona Gorjului.

După ce aceşti doi inculpaţi şi-au amenajat un adăpost, Grigorie Brâncuş a redactat şi expediat prin poştă, pe adresa unor instituţii militare şi civile, mai multe manifeste şi scrisori de ameninţare, folosindu-se în ultimul timp pentru multiplicarea lor o maşină de dactilografiat".

Condamnarea

Sentinţa nr. 257 din 19 mai 1952 a Tribunalului Militar Craiova suna cam aşa: „Inculpatul Grigorie Brâncuş (fiul lui Grigorie şi al Paraschivei, născut la 11 noiembrie 1910 în comuna Peştişani, judeţul Gorj, mic comerciant, absolvent al liceului şi al şcolii de infanterie, fără antecedente penale, cu ultimul domiciliu în comuna natală) este condamnat la 20 de ani de muncă silnică, 10 ani de degradare civică şi confiscarea averii pentru infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale prevăzută la art. 209 partea a III-a din Codul Penal anterior şi la 8 ani închisoare corecţională şi la 2.000 de lei amendă corecţională pentru infracţiunea de deţinere ilegală de armament prevăzută la art. 14 alineat a din decretul 163/1950, urmând să execute, în baza art. 101 din Cod Penal anterior, pedeapsa cea mai grea".

Timp de 12 ani şi jumătate a suferit în cele mai grele închisori. După eliberarea, prin decret, în 1964, a încercat să se angajeze la Hunedoara, unde se mutase sora sa împreună cu fata acesteia şi ginerele, domnul Bâldea Constantin. Nu a fost primit. S-a stabilit în Bucureşti, s-a căsătorit şi a lucrat la serviciul contabilitate al unui institut de proiectări. A murit în casa din Bucureşti în 1995, a fost înmormântat la Cimitirul Ghencea Militar.