Pasajul Pipera, variantă la intrarea în Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pasajul Pipera, variantă la intrarea  în Capitală
Pasajul Pipera, variantă la intrarea în Capitală

Şoferii care pierd zeci de minute în trafic încercând să intre sau să iasă din Bucureşti, pe Drumul Naţional 1, au o nouă variantă ocolitoare: viitoarea pasarelă din Pipera. Podul, care va fi gata până la sfârşitul acestei luni, leagă Drumul Naţional 1, şoselele Iancu Nicolae şi Pipera, de strada Petricani şi de cartierul Colentina din Capitală.

Construcţia pasajului a început în 2007, iar cei puţin peste 300 de metri ar fi trebuit să fie gata în noiembrie 2008. De atunci, termenul de finalizare s-a prelungit de două ori din cauza unor erori de proiectare, erori care au dublat costurile pasajului.

Mai întâi, săpăturile la pod s-au oprit în conductele Apa Nova şi Distrigaz precum şi în cablurile Romtelecom care au fost mutate, costul operaţiunii fiind de patru milioane de euro. Nu s-a stabilit cine a fost vinovat, reprezentanţii autorităţilor din Ilfov motivând greşeala cu declaraţii de genul „cablurile nu erau prevăzute în planul iniţial“. Explicaţiile erau date la acea vreme ce către Cristache Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov.

Hopuri lungi, facturi scumpe

Astfel, lucrările au fost întârziate cu jumătate de an. Când s-au pus din nou pe treabă, constructorii au realizat că podul se oprea în liniile de înaltă tensiune de deasupra căii ferate care leagă Bucureştiul de Constanţa. Motivul: Căile Ferate Române au desfăşurat un program de modernizare a infrastructurii feroviare în paralel cu construcţia podului, însă fără să ştie unii de alţii.

Au fost proiectaţi sub pod doi stâlpi de înaltă tensiune de aceeaşi înălţime cu cea a podului. A fost necesară devierea, în plin sezon estival, a trenurilor care plecau spre mare. Eroarea s-a rezovat prin montarea a şapte grinzi de beton care au înălţat pasajul şi astfel nu a mai fost necesară mutarea stâlpilor.

Acum, pasajul este aproape gata, iar Speranţa Cliseru, managerul proiectului susţine că va fi dat în folosinţă până la sfârşitul acestei luni. „Aşteptam de multă vreme se să se termine pasajul. Credeam că nici nu se va mai construi“, a declarat Mihai Popescu.

Se mai lucrează încă la turnarea covorului asfaltic, realizarea marcării benzilor de rulare. De asemenea, balustradele de protecţie a podului sunt doar aşezate pe pod, nefiind prinse în şuruburi. Odată finalizat, pasajul va prelua traficul din nord-vestul Capitalei însă podul cu câte două benzi pe sens se deschide şi se revarsă într-o şosea cu câte o bandă pe sens, ceea ce va crea noduri de trafic.

Şoferii speră că se va circula mult mai bine după construirea pasajului.

„Eu vin din Ploieşti în Bucureşti în fiecare zi şi traficul este foarte aglomerat la intrarea în oraş. Sper că se va circula mult mai bine după ce se va face pasajul“, a declarat ploieşteanul Florea Cristescu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite