Cantacuzino, obligat să facă vaccin în două luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Linia tehnologică a institutului trebuie modernizată
Linia tehnologică a institutului trebuie modernizată

Institutul Cantacuzino trebuie să se conformeze în maximum două luni la practicile cerute de Uniunea Europeană pentru a produce din primăvară vaccinul gripei sezoniere şi pe cel împotriva tuberculozei, obligatoriu pentru bebeluşi.

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a cerut ieri conducerilor Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM) şi Institutului Cantacuzino să găsească soluţii cât mai rapide pentru reluarea fabricării de vaccin la nivel naţional. De asemenea, conducerea ANM are obligaţia să programeze, până la sfârşitul lunii martie, inspecţia pentru acordarea avizelor necesare, astfel încât, la începutul lunii aprilie, producţia de vaccinuri să poată fi reluată.

Pe fondul scandalului ridicării autorizaţiei de funcţionare, dar şi a producerii oricărui tip de vaccin, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) anunţă trimiterea în aproximativ o săptămână a tulpinei virusului gripal sezonier pentru producerea noului vaccin.

Cu aparatura în curte

În curtea institutului stă aparatură în valoare de sute de mii de euro, contractată printr-un program cu Banca Mondială, dar care nu a fost încă montată. La nivelul institutului sunt reclamate probleme legate de management. „Când am venit la conducere, în septembrie anul trecut, l-am găsit pe butuci", a declarat Radu Iordăchel, director la Cantacuzino.

Întrebat de ce s-a ajuns la astfel de probleme, dr Radu Dorel Lucian fostul director, nu a vrut să comenteze. Procesul de retehnologizare a liniei de producţie a început încă din anul 2005, când Cantacuzino a intrat într-un program cu Banca Mondială în valoare de şapte milioane de euro.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite