Luminiţa Huţupan Moldoveanca de Liga Campionilor

Portarul-emblemă al Naţionalei feminine de handbal îşi aminteşte, de fiecare dată când vine în oraşul natal Piatra Neamţ, cum s-a apucat de acest sport

Luminiţa Huţupan-Dinu redescoperă oraşul în care a copilărit de fiecare dată când vine la Piatra Neamţ. Nu uită
să-şi viziteze rudele pe care le-a lăsat când a plecat să facă performanţă. Părinţii nu mai sunt, dar sunt fraţii şi verişoara Luminiţa Ciocârlan, care i-a îndrumat primii paşi către handbal.

Juca fotbal cu băieţii

Pentru că sunt rare şi scurte, revederile sunt trăite la intensitate şi devin prilej de povestit amintiri din copilărie. „De mică nu mi-a plăcut să mă joc cu păpuşile. Cu patru fraţi şi o soră, mă jucam în spatele blocului şi nu mă feream să mă bag la fotbal cu băieţii. Eram o băieţoaică înrăită, căreia nu-i plăcea să piardă”, povesteşte Luminiţa.

„Eram antrenoare la Clubul Sportiv Roman, iar Luminiţa era la Clubul Sportiv Şcolar Piatra Neamţ şi se întâmpla să fim adversare. Îmi crea foarte multe probleme în meciurile directe”, explică Luminiţa Ciocârlan.  Luminiţa Huţupan-Dinu îşi aminteşte şi acum de condiţiile de joc din vremea junioratului: „Jucam pe un teren de bitum şi eram mai mereu cu genunchii zdreliţi”.

Zborul spre performanţă

Confruntările cu verişoara, care era antrenoare la clubul din Roman erau speciale. „La un meci, când eram adversare, mi-a spus la pauză «Mai lasă-mi şi mie un gol». Eu aveam însă ambiţia să prind fiecare minge, să nu râdă de mine adversarele”, spune amuzată Huţupan. Sfătuită de profesorul Alexandru Mengoni, Luminiţa Huţupan pleacă în 1998 la Râmnicu Vâlcea, unde începe ascensiunea în cariera sportivă.

„Atunci aveam la Piatra Neamţ o echipă tânără, de valoare, dar performanţele veneau mai târziu. Nu avea rost să rămână la o echipă în formare”, spune Ciocârlan. Oltchim, Krim Ljubljana, Kometal Skopjie sunt cluburile la care a evoluat pietreanca şi cu care a obţinut nenumărate trofee. Cele mai strălucitoare sunt cele trei cupe obţinute în Liga Campionilor. „Am un mare regret că nu am reuşit să obţin acest trofeu şi cu Oltchim”, spune sportiva, care va părăsi echipa naţională de handbal peste două săptămâni. „Meciul de retragere va fi pe 13 iunie, în returul cu Belarus de la Bucureşti, în meciul cu numărul 200 la Naţională”, explică Huţupan.

Ce-i place

Luminiţei Huţupan-Dinu îi place să asculte muzică şi să navigheze pe internet, însă tot sportul este cea mai mare pasiune a ei. Pe lângă handbal, ea practică în timpul liber şi alte discipline: „Joc fotbal, baschet şi tenis de masă în curtea casei de la Râmnicu Vâlcea”, spune pietreanca.

Ce nu-i place

Portăriţei nu-i plac minciuna şi oamenii care nu au curaj să-i spună lucrurile în faţă. „Urăsc dacă cineva vrea să mă critice şi o face pe la spate, fără să-şi asume responsabilitatea cuvântului”, spune Luminiţa Huţupan-Dinu.

Întrebări şi răspunsuri

Aţi jucat vreodată şi pe alte posturi decât cel de portar? 
L. H.: Da, am evoluat şi ca jucătoare de câmp, la începuturile mele în handbal. O perioadă am cochetat şi cu postul de inter, influenţată fiind de sora mea, care a jucat şi ea handbal.

Care este cea mai mare dorinţă pe viitor?
L. H.: Am nevoie de o pauză după atâţia ani de meciuri şi de cantonamente. Dacă mă ajută Domnul, vreau să devin mămică şi să revin apoi la Naţională, ca antrenor de portari. 

Profil

Născută
- 6 noiembrie 1971, Piatra Neamţ
Experienţă
- 11 ani de handbal
la nivel înalt
Educaţie
- Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport
Familie
- căsătorită