Campioană naţională la procese

adevarul

Publicat: 06.09.2009 20:21

Ultima actualizare: 09.08.2022 22:18

Maria Igiescu intentează de trei decenii procese şi are acum pe rol peste 700. Procesomanii pun umărul la blocarea sistemului judiciar. Judecătorii cer normarea muncii. Numai că au un duşman: în România există o tagmă care trăieşte din procese. Numiţi procesomani, ei încarcă instanţele cu sute de plângeri inutile.

Vin la tribunal ca la serviciu. Sunt cunoscuţi de judecători, de grefieri, ba până şi de jandarmii care păzesc instanţele. Când apar pe culoare, magistraţii se albesc la faţă: ştiu că iar vor avea spectacol în şedinţă. În România, multe dintre instanţe au o problemă de care nu mai pot scăpa: procesomanii.

Citeşte şi:

E o „breaslă“ aparte care „vânează“ oameni. „Arma“ lor e citaţia. Cu cât au mai multe procese, cu atât sunt mai fericiţi. Când rămân fără victime, rudele lor şi vecinii apar pe post de pârâţi. Atacurile cele mai dese se dau, însă, la judecători şi procurori. Există instanţe care nu le mai pot judeca speţele pe motiv că toţi magistraţii au fost chemaţi în judecată, au plângeri penale sau au fost recuzaţi.

Procesomanii se văd ca nişte avocaţi de succes. Se reprezintă singuri, iar pledoaria lor e un amalgam de învinuiri, noţiuni juridice şi jigniri. Judecătorii nu le pot face nimic, fiindcă abuzul de drept nu este pedepsit. Singura sancţiune este amenda, care nu sperie „breasla“. Maria Igiescu, din Bucureşti, este lider al branşei care îngrozeşte instanţele. În acest moment, femeia de 67 de ani are aproape 1.000 de procese şi plângeri penale. La acest număr de dosare ar trebui să-şi petreacă restul anilor la bară.

A început cu vecinul

La început a fost vecinul. Prin 1978, domnul Dumitrescu, vecinul de la 11, a inundat-o. Şi acum se mai judecă cu el. Maria Igiescu, liderul „branşei“ care sperie instanţele, a mai deschis în mai 2009 un proces. Şi-a chemat vecinul la bară, „pe motiv de inundaţie din 78“. Domnul Dumitrescu spune că e aproape al douăzecilea proces pe acelaşi motiv.

„Prima dată, când am văzut citaţia, m-am enervat. Acum, mă amuză când scot teancul de hârtii trimise de Tribunal. Nici nu mă mai duc. Nici ea nu vine. După ce pierde, mă mai dă încă o dată în judecată“, povesteşte Dan Dumitrescu. La ultimul proces, Maria Igiescu s-a autodepăşit: a brevetat un nou model de acţiune în instanţă. Cererea de chemare în judecată debutează cu... fotografii ale Mariei Igiescu în acţiune. În cariera sa, procesomana a protestat la Ministerul de Justiţie, la Parchet, la Tribunal şi prin faţa unor judecătorii. Pe cererea de chemare în judecată, Maria Igiescu este surprinsă cu pancarta pe diferite trepte de instituţii publice.

Cerere „tip Igiescu“

Aşa arată o acţiune în instanţă formulată de Maria Igiescu

Actul începe în forţă: „Eu, Maria Igiescu, victimă a Cumplitelor, Mizerabilelor şi Nenorocitelor Abuzuri în Serviciu ale Mafiei Hoţilor de Case Transprofesionale (excrocii şi impostorii ordinari, interlopi, funcţionari publici, poliţişti, notari, procurori, judecători) care au pus ochii pe apartamentul meu cumpărat în Douăzeci de Ani de Rate Comuniste...“.

Tirada continuă pe şapte pagini şi se termină brusc cu litere mari şi groase: „Chem în judecată personal la interogatoriu“. „Victimele“ sunt vecinii de la etajul 11 care sunt prezentaţi ca adevăraţi infractori. Astfel, în motivarea chemării în judecată, Igiescu scrie: „Încă din 1978, numiţii... mi-au inundat nu numai cu apă ci şi cu urină umană/animală, sistematic cu rea- credinţă şi/sau neglijenţă, total sau parţial toate cele patru camere, baia, bucătăria, două balcoane, apa curgând şiroaie pe pereţi, prin tavane, chiar local în mijlocul tavanului bucătăriei, distrugând chiar structura de beton până la armătură”.

Femeia cere despăgubiri de toate felurile în cererea sa, însă nu precizează sumele. Maria Igiescu foloseşte un tertip: în cazul în care ar fi specificat sumele, ar fi trebuit să plătească taxă de timbru. Aşa, nu a plătit nimic şi poate să îşi continue procesul.

Listă de lux

Maria Igiescu a lucrat ca inginer şi, aşa cum spun vecinii, are o pensie de 1.700 de lei, bani care îi ajung pentru drumurile la Tribunal, „unde merge toată ziua“. „A dat în judecată administraţia de câteva zeci de ori. A continuat cu vecinii. Pe urmă a chemat Poşta Română la bară. Agentul de proximitate e speriat, săracu’, când aude de ea. Iar eu, Ionescu, în calitate de vice la comisia de bloc, aşa cum mă vedeţi, am ajuns şi pe la Curtea Constituţională“, povesteşte Marin Ionescu, reprezentantul în instanţă al „inamicului preferat“ de Maria Igiescu: „blocul 102 din Şoseaua Iancului“.

La fel de speriaţi sunt şi judecătorii de la Sectorul 2. Acolo, Igiescu a reuşit performanţa să le facă aproape tuturor plângeri penale. Aceeaşi reţetă a aplicat-o şi pentru magistraţii de la Sectorul 1. La Tribunal au mai scăpat câţiva, iar la Curtea de Apel e o listă întreagă cu „victime“. Piesa de rezistenţă a Mariei Igiescu e Nicolae Popa, preşedintele Instanţei Supreme din România. L-a „început“ cu o chemare în judecată după ce a terminat cu Rodica Stănoiu, fostul ministru al Justiţiei, şi cu Dan Lupaşcu, fostul preşedinte al Curţii de Apel Bucureşti.

Maria Igiescu nu a părut entuziasmată că e subiect de ziar. Cu gândul la un nou proces, ne-a declarat: „Procurorii şi judecătorii îşi generează procesele. Am un milion de procese. E o metaforă. În rest, îmi doresc să vă am în faţă şi să am o cărămidă în mână“.

Amenda pentru un procesoman: 50 de lei

Singura modalitatea de a-i pedepsi pe procesomani este amenda judiciară. Potrivit Codului de procedură civilă, introducerea cu rea-credinţă a unor cereri vădit netemeinice precum şi formularea, cu rea-credinţă, a unei cereri de recuzare sau de strămutare se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 700 lei. Însă, şi de această pedeapsă se poate scăpa: amenda se poate contesta în instanţă.

Carieră de procesoman: 716 procese pe rol

Arată ca o femeie normală, la vârsta a treia. E genul pe care o vezi în piaţă, tocmindu-se pentru punga de cartofi. Numai că, Maria Igiescu a ajuns să se tocmească până şi cu judecătorii Curţii Constituţionale. Procesomana a încercat – în câteva pauze de procese civile – să schimbe chiar legile României. Astfel, Maria Igiescu a vrut să schimbe Codul de Procedură Civilă şi a atacat Legea Taxei de Timbru. Mai mult, a vrut până şi modificarea Legii liniştii publice. În rest, în privinţa cauzelor simple, Maria Igiescu lucrează în prezent la 716 dosare deodată. Judecătorii spun că suma proceselor sale bate mia.

Abuzul nu e pedepsit

„Românii sunt un neam de procesomani“. Ionica Bălan este judecător laTribunalul Bucureşti şi crede că tagma procesomanilor este un element care duce la îngreunarea activităţii judiciare. Numiţi şi „lipitorile de tribunal“, procesomanii chiar au devenit o problemă a sistemului, mai ales că nu există metode prin care să fie opriţi.

„Abuzul de drept nu este pedepsit în România. Dreptul de petiţie, deşi garantat de Constituţie, ar trebui să fie cenzurat din punct de vedere legislativ, aşa cum este şi în Europa. Acolo, judecătorii soluţionează speţe asupra cărora există garanţii de seriozitate. În România, oricine poate să conteste orice, chiar dacă ştie că nu are dreptate“, spune şi Eduardo Resteanu, magistrat al Judecătoriei Sectorului 1.

Procesomania se tratează doar medical

„Personalităţile de tip paranoic au acest tip de preocupări“, susţine psihologul dr. Hanibal Dumitraşcu. Acesta s-a lovit în carierara sa de multe cazuri de procesomani. „Ei trăiesc în propria lor lume. Se angajează în discursuri delirante, mai ales în discursuri de persecuţie. De obicei, toţi au mania persecuţiei; cred că nu li se face dreptate indiferent câte argumente obiective li se prezintă“, povesteşte Dumitraşcu.

Psihologul ştie că „demersurile“ unui procesoman nu pot fi oprite prin mijloace legislative. „Indiferent de cauze, persoanele respective vor merge din nou în faţa instanţei. Paranoia este gravă“, spune doctorul care ştie că în România „sunt zeci, sute de persoane cu astfel de probleme“. Problema este că, în lipsa unui tratament medical, un procesoman nu se va lipsi niciodată de bara instanţei. „Există perioade de remisiune, dar nu te vindeci niciodată“, mai spune Hanibal Dumitraşcu.