Călătorii băimăreni, preveniţi asupra hoţilor de buzunare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În autobuzele din Baia Mare a început de ieri difuzarea unui mesaj de avertizare, asupra pericolului expunerii la hoţii de buzunare. După cum ne-a declarat inspectorul-şef Dumitriţa Hotea,

În autobuzele din Baia Mare a început de ieri difuzarea unui mesaj de avertizare, asupra pericolului expunerii la hoţii de buzunare.
După cum ne-a declarat inspectorul-şef Dumitriţa Hotea, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, mesajul de circa cinci minute avertizează călătorii asupra pericolului de a fi victimele hoţilor de buzunare, în special la urcarea în mijloacele de transport. Sunt oferite, cu acelaşi prilej, şi câteva indicaţii pentru evitarea hoţilor.
După cum ne-a declarat inginerul Ioan Fârte, şef de secţie Exploatare, la firma de transport în comun din Baia Mare, Transurbis, au fost distribuite deja casetele unui număr de 16 şoferi, de pe toate liniile de transport în comun. Aceştia vor trebui să-l difuzeze, timp de cel puţin o lună, pe sistemul audio al mijloacelor de transport, în repetate rânduri, în timpul activităţii zilnice.
În autobuze vor mai fi lipite afişe cu aceleaşi modalităţi de evitare a hoţilor de buzunare, iar agenţi în civil vor urmări activitatea hoţilor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite