Călătorie în timp la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evoluţia urbanismului clujean, într-o expoziţie permanentă de fotografii în centrul oraşului Clujeanul Laszlo Miklos prezintă publicului o expoziţie inedită, cu fotografii

Evoluţia urbanismului clujean, într-o expoziţie permanentă de fotografii în centrul oraşului

Clujeanul Laszlo Miklos prezintă publicului o expoziţie inedită, cu fotografii reprezentând imagini din municipiul Cluj, din epoci culturale diferite. Miklos ne-a explicat că ideea a venit pe fondul unor preocupări mai vechi privind aspectul medieval al oraşului, reţinut de pelicula foto.

La solicitarea Societăţii Maghiare de Cultură, la un veac de la inaugurarea statuii lui Matei Corvin, Miklos a căutat cele 46 de reprezentări realizate la Cluj, în 1849, de cel mai celebru fotograf ardelean, Ferenc Veress. Albumul unic a fost găsit într-o colecţie specială, depozitată la Biblioteca Centrală Universitară.

Pasul următor a fost identificarea punctelor optime, pentru a obţine unghiuri identice cu fotografia efectuată în urmă cu un secol şi jumătate. Au fost probleme tehnice mai simple, cum ar fi aşteptarea unor unghiuri de luminozitate similare originalului, de câteva luni,dar şi chestiuni insurmontabile, datorate dispariţiei clădirilor respective. Cele două reprezentării în oglindă au fost montate pe acelaşi panou.

Centru modernizat

Potrivit lui Miklos, diferenţele dintre pozele vechi şi cele noi sunt consistente. Ele vin în parte şi din schimbările pe care le-a suferit oraşul în perioada dualismului austro-ungar, în ultima parte a secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, dar şi în epoca modernă şi contemporană.

Odată cu inaugurarea statuii ecvestre a lui Matei Corvin, centrul oraşului a fost modernizat. Clădirile din jurul Bisericii Romano-Catolice au fost demolate, şcoala de călugăriţe a fost mutată, la fel ca şi piaţa agroalimentară din faţa Palatului Banffy.

Porţile de intrare în oraş au rămas amintire, canalele de scurgere a apei au fost mutate în subsolul străzilor, fântânile au dispărut, coloniile de nevoiaşi de pe Cetăţuie, din grote şi case din chirpici au fost strămutate în Piaţa Cipariu, făcând loc unor somptuoase vile. Au fost ridicate clădiri culturale noi, în special în perioada de la începutul secolului al XX-lea, în stilul eclectic şi secesion.

Icoane ruseşti, pendule de podea şi bijuterii

Clujenii sunt aşteptaţi azi şi mâine la Muzeul de Artă, la cea de-a 5-a ediţie a Târgului de Antichităţi, organizat de Societatea Colecţionarilor de Artă din Transilvania. Peste 20 de colecţionari din România, Ungaria şi Austria expun piese rare, din colecţii proprii, bijuterii, ceasuri, tablouri, mobilier, articole de artă decorativă etc.

După cum ne-a declarat colecţionarul austriac de origine română din Bârlad, Ady Maurer, care se ocupă de peste 30 de ani de acest hobby, atât colecţionarii, cât şi cumpărătorii români au început să caute obiecte de valoare autentice şi mai puţin kitschuri.

Printre piesele cu greutate din expoziţie, de remarcat două pendule germane înalte, cu rezemare la sol, icoane ruseşti, bijuterii vechi din argint aurit, cu granat, din aur alb şi galben, argintărie imperială, tablouri româneşti şi străine, săbii.

Radiouri vechi, la expoziţie

Casa Municipală de Cultură din centrul Clujului găzduieşte, astăzi şi mâine, în sala principală de spectacole, o expoziţie inedită de aparate vechi de radio. Cele peste 30 de aparate provin din colecţia personală a clujeanului Mihai Neamţu.

Potrivit lui Ucu Bodiceanu, reprezentantul Casei Municipale de Cultură, toate aparatele sunt în stare de funcţionare, după ce au fost recuperate şi recondiţionate cu mari eforturi de colecţionar. Expoziţia va fi deschisă publicului între orele 10-16, intrarea fiind gratuită.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite