Călătorie în ţara măceşelor

În fiecare toamnă, sâncrăienii din judeţul Cluj înfruntă ţepii tufelor de trandafiri sălbatici şi culeg măceşele pentru a le face gem. Pensiunile din zonă au devenit celebre pentru gemul de măceşe, pe care localnicii vor să îl omologheze ca marcă înregistrată a comunei Sâncraiu.

Doi obraji rumeni, luminaţi de o privire ageră albastră îşi aşteaptă, ţanţoşi, oaspeţii. Cu mersul şchiopătat „de la atâta trudă”, doamna Boncsidai poartă în poală nişte borcane, pe care le doseşte apoi în cămara cu bunătăţi. La Sâncraiu, toamna şi-a intrat în drepturi de mult, iar tufele de măceşe nu mai sunt atât de încărcate.

 Poteca de pământ bătut, ce dă din asfalt drept în câmp, este străjuită de zeci de tufişuri roşii, deja brumărite de dimineţile reci. Spinoşi, măceşii încă îşi primesc culegătorii, sâncrăieni sănătoşi care, de zeci de ani, fac din fructele sălbatice cel mai bun gem de măceşe, renumit deja în ţări străine.

Culesul

O plăcuţă de lemn indică la câţiva kilometri următoarele două sate, de peste deal. Până la Săcuieu şi Alunişu însă, marginile drumului de pământ şi câmpul veştejit de frigul toamnei târzii sunt înţesate de tufele roşii. În orice direcţie te-ai uita, trei-patru kilometri, cât vezi cu ochii, Sâncraiu e înconjurat de „trandafirul sălbatic”, ce-şi transformă florile roz de primăvară în boabe de un roşu putred toamna.

Nea Janos, bărbatul doamnei Boncsidai, îşi lasă trebăluiala din curte deoparte şi se îndreaptă spre câmp. „Să mai culegem oarişce”, spune bărbatul, de o vitalitate ce-i ascunde vârsta, ajunsă la 62 de primăveri. Bărbatul culege pentru nevasta lui câteva kilograme de măceşe, pe care le adaugă la zecile de uncii de fructe, puse deja la uscat.

Arbuştii roşii par primitori din depărtare, dar palmele străpunse de spini ale baciului Janos spun altceva. „Nu-i uşor, se strâng anevoie măceşele. Ne mai protejăm cu mănuşi, dar tot degeaba”. Culegător veritabil, bărbatul îşi confecţionează prima dată un cârlig, cu ajutorul căruia trage crengile încărcate de la vârf. Boabele roşii încep să sporească în găleată, iar tanti Boncsidai e bucuroasă că va umple borcanele din cămară.

Dulceaţa

Csipkevarázs (Vraja măceşelor - n.r.) este cel mai bun gem din Sâncraiu, titlu adjudecat săptămâna trecută la „Festivalul Măceşului”. Din echipa câştigătoare a făcut parte şi Irina Boncsidai, mândră acum că din mâinile ei pricepute a ieşit o aşa dulceaţă. Gospodinele au fiecare secretele lor: cum să strecoare fiertura din fructe, cum să potrivească zahărul cu siropul, cât să-l lase la fiert, tâlcuri învăţate din pruncie, pe când păzeau căldările de cupru ce bolboroseau în mijlocul ogrăzii.

După ce le împrăştie pe jos, să nu prindă mucegai, sâncrăiencele spală bine fructele şi le curăţă de vârf şi de coadă, apoi le pun la fiert în oale de 30-40 de litri. După patru ceasuri, fiertura e trecută prin mai multe site din păr de cal şi e adăugită cu apă.

Siropul rezultat este pus din nou la foc, cu zahăr şi „saliţin” (conservant - n.r.). „E musai să aibă o culoare mai deschisă, semn că e numai bună”, spune mucalit Anna Varga, sprijinită într-un cot de masă.

Gospodina a făcut toamna aceasta câţiva litri de dulceaţă, dar nu pentru turişti, ci pentru copii şi nepoţi: „Când vin acasă le încarc desagii, să se mai îndulcească şi ei”.

Comerţul

La Sâncraiu, şi portul popular e roşu, asemenea măceşelor. O comună cu 1.800 de suflete, unde aproape la fiecare două case găseşti câte-o pensiune, iar pe masa bogată în bucate, clătite grase, umflate cu gemul de „cacadări”, sau pişcoturi coapte în ler (cuptor), stropite cu sirop de măceşe, îi fac şi pe cei mai pretenţioşi turişti să se lingă pe degete.

De opt ani, la pensiunea „Cuib de barză”, soţii Boncsidai îşi primesc oaspeţii cu borcane de Csipkevarázs. „Ne întreabă: aveţi dulceaţă de măceşe? Avem, uite aici, pe raft, ce  borcan vreţi? Şi nu merg cu mâna goală de la noi.

Cumpără pentru cadouri, cu câte zece lei borcanul”, spune tanti Irina. „E greu să facem atâta dulceaţă, dar merită. Mulţi dintre musafiri vin special la noi, că ştiu că avem dulceaţă de măceşe”, adaugă femeia. Borcanele cu gemul făcut sâmbăta trecută la festival le-a vândut deja pe toate, cu câte 300 de forinţi (cam 5 lei) unul.

Taina măceşelor

Spinoşi, măceşii încă îşi primesc culegătorii, sâncrăieni sănătoşi care, de zeci de ani, fac din fructele sălbatice cel mai bun gem de măceşe, renumit deja în ţări străine. Gospodinele au fiecare secretele lor: cum să strecoare fiertura din fructe, cum să potrivească zahărul cu siropul, cât să-l lase la fiert . La Sâncraiu şi portul popular e roşu, asemeni măceşelor.

Gemul de măceşe, marcă înregistrată

„Satul cu cele 45 de pensiuni”, cum mai este cunoscut Sâncraiu, ştie să-şi atragă turiştii din toate colţurile lumii.

Casele împodobite cu iráros - broderie specifică zonei Călatei - cu miros de muşcată până toamna târziu, dimineţile cu rouă în care zăvorul încă doarme sub liniştea mormântală, dar mai ales curăţenia de argint, ce o vezi la fiecare casă, îi atrag aici pe cei care vor să-şi tragă sufletul în concediu. „Vrem să omologăm gemul de măceşe ca marcă înregistrată a comunei Sâncraiu”, spune primarul localităţii, Poka Gheorghe.