Primar bătut în plină stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul municipiului Călăraşi, Nicolae Dragu, a fost agresat, ieri, de un cetăţean evacuat din locuinţa pe care o ocupa abuziv. Edilul s-a ales cu buza spartă şi cu doi dinţi scoşi.

Nicolae Dragu a mers ieri-dimineaţă, împreună cu alţi angajaţi ai primăriei, să evacueze câteva familii care ocupau abuziv apartamentele dintr-un bloc. De cinci ani, chiriaşii de drept nu pot să-şi ia locuinţele în primire din cauza lor.

Scandalul a început pentru că unii dintre cei evacuaţi au refuzat să se mute. Unul dintre locatari, Ion Vlada (49 de ani), şi-a pierdut cumpătul şi l-a lovit pe primar cu capul în gură. Edilul-şef al oraşului a fost dus de urgenţă la Spitalul Judeţean Călăraşi pentru îngrijiri medicale, cu buza spartă şi doi dinţi care i se clatină. „Mi se pare inadmisibil ce s-a întâmplat, am ajuns să ne omorâm pe stradă", a declarat Nicolae Dragu la ieşirea de la Urgenţe.

Evacuaţii reclamă că au fost scoşi din case ilegal. „M-au dat afară, deşi suntem în litigiu. Am câştigat fiecare proces până acum. M-au pus să fac 3.000 de dosare că-mi dau o altă locuinţă. Nu mi-au dat nimic. A venit altcineva cu 3.000 de euro şi gata, mă aruncă în stradă", a declarat Mihaela Nicoleta Vlada (26 de ani), şomeră, fiica agresorului. Ion Vlada s-a ales cu dosar penal pentru ultraj.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite