Câinii vagabonzi sunt reabilitaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci câini comunitari dresaţi au arătat că pot fi la fel de inteligenţi şi utili precum cei de rasă

Cinci dintre maidanezii adoptaţi de fundaţia internaţională pentru protecţia animalelor VIER PFOTEN au demonstrat ploieştenilor că orice câine luat de pe stradă poate deveni la fel de afectuos şi performant precum un exemplar de rasă.

Reprezentanţii fundaţiei, care acum o lună a sterilizat peste 600 de câini comunitari de pe străzile municipiului,  au organizat o reuniune cu caracter educativ despre dresajul câinilor. La eveniment au participat peste 200 de şcolari din Ploieşti, profesori, cât şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

În centrul atenţiei s-au aflat cinci maidanezi simpatici şi cu personalitate, care au fost salvaţi de pe străzi şi educaţi pentru a devenit cei mai buni prieteni ai omului.

Grasa, Creţu, Marin, Sprit şi Ţuca, alături de antrenorii lor, din echipa “Câini pentru oameni”, au dat un adevărat spectacol, pe ritmurile muzicii dance.   Fără greşeală, comunitarii au executat elemente de dresaj folosite în programele de terapie asistată de animale, dar şi în acţiuni de căutare şi salvare. Foştii câini fără stăpân au demonstrat că pot veni cu succes în ajutorul oamenilor, singurul lucru pe care ar dori să-l primească în schimb fiind o mângâiere şi ceva de mâncare.

Lătratul la comandă, identificarea unor obiecte ascunse de antrenorii personali şi executarea unor sărituri peste obstacole au fost doar câteva dintre schemele de dresaj care au stârnit ropote de aplauze. “Sunt foarte frumoşi şi şmecheri. Mie îmi plac toţi, i-aş lua pe toţi acasă. O să¬-i rog pe mama şi pe tata să mă lase să iau şi eu un căţel ca ăştia de aici. O am la bloc pe Fetiţa, o căţeluşă care are patru pui. Vreau să adopt şi eu unul”, a spus Andrei, un băieţel de 10 ani, fascinat de spectacolul oferit de cei cinci căţei.

Poveste de vagabond

Grasa, unul dintre câinii comunitari adoptaţi de VIER PFOTEN, a încântat pe deplin publicul, copiii ovaţionând-o pentru prestaţia sa minute întregi. În ciuda faptului că are o malformaţie la picior, Grasa a reuşit să înveţe multe elemente de dresaj, după ce a primit cel mai frumos cadou din viaţa ei: un stăpân.

La fel de afectuos şi bine educat este şi Creţu, un căţel găsit pe o stradă din Craiova. “L-am luat acum cinci, era hoinar prin oraş. De atunci am devenit nedespărţiţi. Lucrez cu el şi îl pregătesc pentru acţiuni de terapie. Este un câine utilitar de care m-am ataşat foarte mult. Am participat împreună la multe astfel de evenimente pentru a sensibiliza oamenii şi pentru a-i determina să aibă încredere în aceste animale. La foarte puţini oameni am găsit calităţile pe care le are el”, a povestit trainerul lui Creţu, în timp ce prietenul său necuvântător îl privea cuminte, aşezat ca stăpânul lui, pe un scaun.

Îşi caută un stăpân

La Adăpostul de câini comunitari de la Bucov se află peste 650 de căţei, unii dintre ei chiar de rasă, adunaţi de pe străzi. “În 2007, am înregistrat 135 de adopţii, au fost oameni cu suflet care au venit aici şi care au decis că vor să le ofere un cămin. Anul trecut însă, numărul adopţiilor a scăzut considerabil, doar 91 de căţei fiind înfiaţi de ploieşteni”, spune purtătorul de cuvânt al Parcului Memorial “Constantin Stere”, Iulian Costache.

Adopţia unui căţel costă 50 de lei, sumă ce reprezintă cheltuieli de strerilizare şi deparazitare.

Explicatie foto: Găsirea obiectelor ascunse şi săriturile peste obstacole au încântat copiii prezenţi

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite