Câinele poliţist Rovit a fost cumpărat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câinele poliţist Rovit, care a servit interesele Serviciului de Criminalistică a Poliţiei Huşi timp de opt ani, a fost cumpărat, ieri, cu 850.000 de lei, de către un sucevean. Licitaţia a avut

Câinele poliţist Rovit, care a servit interesele Serviciului de Criminalistică a Poliţiei Huşi timp de opt ani, a fost cumpărat, ieri, cu 850.000 de lei, de către un sucevean.
Licitaţia a avut loc la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ), la care s-au prezentat două dintre cele trei persoane anunţate. Comisia de licitaţie a fost alcătuită din trei angajaţi ai Serviciului de Logistică al IPJ Vaslui. Preţul de pornire a fost de 700.000 lei. Născut în anul 1996, Rovit a îndeplinit sarcina de câine de urmărire. Cum nu mai putea face faţă, reprezentanţii IPJ Vaslui au hotărât să-l scoată la licitaţie, conform HG nr. 84/2003. Rovit sau Rocky, aşa cum îl alinta instructorul său, Petrică Iancu, a locuit într-un padoc de lângă Poliţia Huşi.
Instructorul său a declarat că, de când a debutat în meseria de câine poliţist, Rovit şi-a făcut meseria cu brio. "Rocky este un câine de urmărire care a participat la toate concursurile de gen şi care, de fiecare dată, s-a clasat pe locul al doilea. Este un câine docil, cu un caracter blând, este foarte inteligent şi execută toate comenzile. A participat la identificarea multor hoţi, a descoperit cadavrul unei persoane dispărute, şi-a făcut datoria foarte bine. A muncit cot la cot cu noi şi îl iubim foarte mult. Din păcate, a îmbătrânit, motiv pentru care a fost scos la licitaţie", a mai adăugat Petrică Iancu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite