Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a solicitat demisia întregului Guvern şi a Cabinetului Boc, şi a declarat că liberalii nu se vor implică în această "mascaradă" de la Palatul Victoria.
"Este clar că ceea ce se întâmplă arată gradul de haos de la Palatul Victoria. Pentru aceşti oameni pare să nu conteze că problemele sociale sunt din ce în ce mai grave. Din punctul nostru de vedere e clar că nu intenţionăm in niciun fel să participăm la această mascaradă, la acest joc politicianist şi iresponsabil. Acest guvern este incapabil să conducă România, cerem oficial demisia întregului Guvern şi al cabinetului Boc", a declarat Crin Antonescu.Dacă PSD se retrage de la guvernare noi nu vom fi părtaşii săi la acest joc politicianist.
"Suntem convinşi că acest guvern trebuie să plece şi unii şi alţii, dar nu susţinem nici PSD-ul , nici PDL-ul. Noi vom rezerva o moţiune de cenzură legată de toate nenorocirile care au fost aduse în aceste 9 luni de incapacitatea acestui guvern Boc", a adăugat Antonescu.
De asemenea, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, că liberalii vor depune o iniţiativă legislativă de modificare a Legii electorale în sensul reducerii numărului de parlamentari, pronunţându-se, însă, pentru menţinerea numărului de Camere legislative la două.
"Suntem - am fost întotdeauna - pentru o amplă reformă a statului şi a instituţiilor politice româneşti, inclusiv pe plan constituţional. Avem un proiect amplu în acest sens care a fost finalizat încă din cursul anului trecut şi pe care suntem gata pe căile şi procedurile legale, constituţionale să discutăm în cadrul unor comisii parlamentare şi în cadrul unor consultări cu toate partidele politice parlamentare. "
"Suntem de acord cu reducerea drastică a numărului de parlamentari şi în sensul acesta vom iniţia în zilele următoare şi vom depune chiar o iniţiativă legislativă, pentru că nu e nevoie de modificarea Constituţiei pentru reduce numărul de parlamentari, ci doar de modificarea legii electorale", a spus Crin Antonescu, la finalul şedinţei Consiliului Naţional Executiv al partidului.
Potrivit liderului PNL, iniţiativa legislativă vizează reducerea numărului de parlamentari la 250-275 de membri, care să activeze în două Camere legislative.
Crin Antonescu a motivat necesitatea unui Parlament bicameral, invocând, printre altele, "tradiţia istorică a României şi raţiunile de funcţionalitate ale Parlamentului".
Pe de altă parte, Antonescu a arătat că o modificare a Constituţiei ar trebui demarată de noul preşedinte al României împreună cu partidele politice parlamentare, iar acest demers nu ar trebui să aibă 'conotaţii electoraliste'.
În opinia liderului liberal, modificarea Legii electorale printr-o iniţiativă legislativă este o metodă mult mai ieftină de reducere a numărului de parlamentari decât convocarea unui referendum.
"Domnul Băsescu ne propune, de fapt, două referendumuri şi (...) nu e o chestiune aşa de ieftină, pentru că este un referendum care va indica direcţia dacă vrem mai puţini parlamentari şi, după aceea, va urma un referendum pe ceea ce comisiile vor stabili. Iar numărul de parlamentari se rezolvă prin modificarea Legii electorale, nu a Constituţiei", a spus Crin Antonescu.
Preşedintele PNL a explicat că nu a propus până acum reducerea numărului de parlamentari pentru că a considerat că nu aceasta este una dintre problemele majore ale României. "Am considerat că priorităţile României sunt fiscalitatea, acordul cu FMI, datoriile în care ne-a băgat Guvernul, şomajul", a afirmat liderul liberal.
De asemenea, Crin Antonescu a anunţat că liberalii vor depune proiecte de lege care să vizeze şi reducerea numărului de ministere şi vor examina posibilitatea ca şi numărul de consilieri locali să fie diminuat.






















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza