Angajaţii CFR nu vor mai fi plătiţi pentru orele suplimentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii CFR nu vor mai fi plătiţi pentru orelor de noapte şi în weeked urmând ca la finalul lunii iulie să se calculeze cât s-a economisit prin introducerea acestor măsuri. Această decize a fost convenită astăzi de către liderii de sindicat din CFR şi cei din administraţie. În privinţa reducerii normei de lucru cu 40% sau a unor posibile disponibilizări nu s-a anjuns la nicio înţelegere.

Potrivit preşedintelui Federaţiei Sindicale a Mecanicilor de Locomotivă, lui Iulian Mântescu, se va intra în grafic cu plata salariilor în circa două luni de zile.

"În următoarele două luni de zile nu vor avea loc nici disponibilizări şi nici nu se va reduce norma de lucru", a declarat Mântescu.

"În discuţiile pe care le-am avut cu compania nu au fost cuantificate măsurile luate în urmă cu trei săptămâni, prin acordul semnat cu Ministerul Transporturilor", a declarat Gheorghe Popa, lider sindical la Federaţiei Sindicale Mişcare-Comercial.

La CFR Marfă au fost depuse până în prezent 1.420 de cereri de pensionare, ceea ce ar duce la o economie de aproximativ 3,7% din fondul de salarii.

"Cei care sunt pensionabili şi care nu îşi depun cereri de pensionare până la finalul lunii iulie, vor face obiectul unui proces de concediere colectivă", a declarat Gheorghe Popa.

Sindicaliştii au menţionat că, la începutul anului, salariul mediu brut era de 2.204 lei, iar după aplicarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor cu personalul a ajuns la aproximativ 2.000 de lei.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite