Ministerul Educaţiei va plăti două milioane de euro pentru ca România să devină membru CERN

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Funeriu, ministru al Educaţiei în februarie 2010, alături de Rolf Heuer, directorul general CERN
Daniel Funeriu, ministru al Educaţiei în februarie 2010, alături de Rolf Heuer, directorul general CERN

Aderarea României la Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare (CERN) va costa statul două milioane de euro. Plenul Senatului a aprobat, miercuri, în unanimitate, proiectul de ratificare a Acordului între România şi CERN, semnat la data de 11 februarie de Daniel Funeriu, în calitate de ministru al Educaţiei şi reprezentant al României, şi de Rolf Heuer, directorul general CERN.

Cotizaţia pe anul 2010, de peste două milioane de euro, va fi plătită, în totalitate, din bugetul Ministerului Educaţiei.

Cotizaţia pe care România o are de plătit pentru primul an în care beneficiază de acest statut este de 25% din cotizaţia anuală, adică aproximativ trei milioane de franci elveţieni, echivalentul a două milioane de euro, informează Agerpres.

Marele avantaj pentru România, prin semnarea acordului valabil următorii cinci ani, este acela că cercetătorii români vor putea participa la proiecte internaţionale.

Totuşi, senatorul PSD Şerban Valeca a atras atenţia că statul român plăteşte o sumă mult prea mare "doar ca să ia parte la şedinţele publice ale Consiliului CERN, fără a avea însă drept de vot". Totodată, el a menţionat că România ar fi plătit numai 400.000 de franci elveţieni, dacă şi-ar fi păstrat statutul de stat în curs de aderare la CERN.

Potrivit textului Acordului, pe perioada colaborării cu CERN, România va contribui anual la cheltuielile de capital şi la cheltuielile curente ale Organizaţiei, cu o cotă de 25% în primul an, 35% în al doilea an, 50% în al treilea an, 60% în al patrulea an şi 75% în al cincilea an din contribuţia teoretică totală care i-ar reveni în calitate de stat membru, calculată anual, în funcţie de venitul naţional intern brut, dar nu mai puţin de 500.000 de franci elveţieni.

Pentru anul 2010, contribuţia financiară a României este de peste 3.200.000 de franci elveţieni.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite