Negocieri între chinezi şi conducerea CE Turceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Discuţiile au vizat realizarea unui parteneriat pentru investiţii de anvergură în Gorj

În perioada 25 iunie-8 iulie 2009, o delegaţie chineză formată din membrii de conducere ai companiei China Huadiang Engineering şi ai Agenţiei de garantare a creditelor Sinosure vizitează România în vederea iniţierii unor proiecte în domeniul energetic. Astăzi, delegaţia a ajuns la Turceni, unde a avut o întalnire cu managementul SC Complexul Energetic Turceni în vederea discutării unor colaborări pe proiecte propuse de conducerea Complexului.

Proiecte care să evite poluarea mediului

După primele discuţii, Complexul Turceni a venit cu mai multe propuneri de proiecte, în principal de retehnologizare, evitând astfel poluarea mediului. Conducerea caută soluţii pentru descărcarea, transportul şi depozitarea reziduurilor rezultate din procesul de ardere. „Se intenţionează înlocuirea sistemului clasic de evacuare, transport şi depozitare a zgurii şi cenuşii rezultate prin arderea cărbunelui cu tehnologia şlamului dens, ceea ce conduce la scăderea factorilor de poluare a mediului“, a declarat Claudiu Preoteasa, subsecretar de stat în Guvernul României.
Proiectul presupune o investiţie de 190 de milioane de euro, urmând să se realizeze în perioada 2009-2022, a adăugat acesta.

Construirea unui nou grup


Potrivit directorului economic al Complexului Energetic Turceni, Ionel Manţog, chinezii şi-au manifestat interesul nu numai pentru reabilitarea şi modernizarea grupurilor energeticelor nr. 3 şi 6, ci şi pentru construirea unuia nou. „Eu nu am participat la întâlniri, dar ştiu de la colegii mei că discuţiile au mers bine şi s-a ajuns chiar la ideea de construire a unui nou grup“, a spus Manţog.
Investiţia necesară pentru acest obiectiv este de 453 de milioane de euro, care urmează să fie acoperită în proporţie de 30% din surse proprii, pentru restul căutându-se diferite tipuri de finanţare, incluzând şi atragerea de investitori străini.
Complexul Energetic Turceni urmăreşte, de asemenea, realizarea unui proiect de montare a unor instalaţii pentru denoxificare la cele mai mari grupuri energetice, nr. 4 şi nr. 6 şi prin modernizarea electrofiltrelor aferente blocurilor energetice.
Valoarea investiţiei este estimată la circa 20 de milioane de euro, în perioada 2009-2013. Finanţarea va fi asigurată din surse proprii ( 13 milioane de euro), precum şi din surse externe.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite