CCR: discriminări între profesorii universitari, în legea statutului personalului didactic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a României (CCR) a constatat că legea privind statutul personalului didactic face distincţie între profesorii universitari, membri ai Academiei Române şi cei cu titlu ştiinţific de doctor, în sensul că numai primii sunt menţinuţi în funcţia didactică, de drept, până la vârsta de 70 de ani .

CCR şi-a motivat astăzi decizia dată în 14 aprilie, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 129 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.

CCR a fost sesizată cu un articol din Legea privind statutul personalului didactic, potrivit căruia "profesorii universitari, membri ai Academiei Române sau ai academiilor de ştiinţe organizate pe domenii ştiinţifice, înfiinţate prin lege, pot rămâne în activitate ca titulari, ceea ce înseamnă cu normă întreagă în învăţământ, până la vârsta de 70 de ani. Peste această vârstă pot fi menţinuţi în activitate numai cu acordul instituţiei în care lucrează, prin prelungiri anuale”, relatează NewsIn.

Curtea arată, în motivarea deciziei din 14 aprilie, prin care a declarat neconstituţional textul de lege criticat, că "normele legale criticate operează o distincţie între profesorii universitari şi conferenţiarii universitari cu titlu ştiinţific de doctor, pe de o parte, şi profesorii universitari, membri ai Academiei Române sau ai academiilor de ştiinţe organizate pe domenii ştiinţifice, înfiinţate prin lege, pe de altă parte, în ceea ce priveşte menţinerea în funcţia didactică, ca titulari".

CCR constată că profesorii membri ai Academiei Române "beneficiază de o prelungire de drept a raporturilor de muncă cu angajatorul până la vârsta de 70 de ani, în vreme ce profesorii universitari şi conferenţiarii universitari cu titlu ştiinţific de doctor pot fi menţinuţi, ca titulari, în funcţia didactică, pentru aceeaşi limită de vârstă, numai la cerere şi cu acordul consiliului facultăţii şi aprobarea anuală a senatului universitar". În acest caz, Curtea constată că textul de lege criticat aduce atingere prevederilor articolului 16 din Legea fundamentală, referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor.

CCR invocă, în motivare, o decizie anterioară a sa, prin care a stabilit că "vârsta nu se regăseşte printre criteriile discriminatorii, prin care se încalcă egalitatea între cetăţeni, aceasta având în speţă doar natura unei condiţii legale pentru exercitarea unei profesii, aplicabilă, în mod egal, tuturor persoanelor aflate în situaţii identice".

Avocatul Poporului a susţinut că prevederile criticate sunt conforme cu legea fundamentală.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite