CAMERA ASCUNSĂ Noua metodă prin care micii comercianţi fentează autorităţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada Sărbătorilor, târgurile de produse împânzesc oraşul. Poţi vinde orice, chiar şi în spaţiile în care este interzis, cât timp afişezi un anunţ care te disculpă şi astfel scapi de vigilenţa poliţiştilor a căror secţie se află la doi paşi.

Un antreprenor care vrea să îşi amplaseze magazinul în Pasajul Universităţii din sectorul 3 trebuie să scoată din buzunar sume piperate. În 2009, licitaţia organizată de Primăria Municipiului Bucureşti stabilea, pentru închirierea unor spaţii comerciale situate în pasajul din Piaţa Universităţii, un tarif de 20 de euro/metru pătrat /lună pentru un spaţiu de 61 de metri pătraţi.

Vezi VIDEO:

Primarul general Sorin Oprescu declara, în acelaşi an, că spaţiul liber din mijlocul pasajului va putea fi utilizat pentru "manifestări expoziţionale", fapt care este valabil inclusiv la momentul actual.

În sfârşit, nu mai departe de luna februarie 2012, Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România atenţiona cu privire la "un târg ilegal cu vânzare de produse în pasajul Universităţii". Răspunsul primit din partea Consiliului General al Municipiului Bucureşti a fost că : "Administraţia Străzilor nu avizează activităţi de comercializare în Pasajul Universităţii, în nicio perioadă din an".

În ciuda faptului că este interzis, comercianţii sunt şi la această oră acolo, nestingheriţi, dintr-un singur motiv : pentru că au afişat, în dreptul fiecărei tarabe, o foaie de hârtie A4 pe care scrie, simplu : "Expoziţie fără vânzare". Ar fi, probabil, uşor de trecut cu vederea de către oamenii legii, dacă pasajul de la Universitate nu ar fi o zonă tranzitată de sute de mii de persoane şi dacă nu s-ar afla în centrul Capitalei.

Cu toate acestea, oricine se apropie de tarabele înţesate de produse observă cu uşurinţă că poate achiziţiona tot ce îi pofteşte inima. Vânzătorul atenţionează clientul să fie ceva mai "discret", ca să nu existe "probleme", iar unii îţi răspund mişcându-şi buzele şi mimând sunetul unui : "Vindem", atunci când întrebi, confuz : "Nu ar fi trebuit să fie o expoziţie?".

Alţii, în schimb, se laudă cât îi ţine gura, după exemplul a doi indivizi de culoare care vând bijuterii. Sloganul lor ?

"Suntem negrii care vând la negru!", asta în timp ce oamenii legii se plimbă liniştiţi, ce-i drept, fără a părea dornici să viziteze "expoziţia".

Multe dintre obiectele de pe tarabe nu sunt însoţite de preţuri, astfel încât vânzătorul trebuie întrebat, de fiecare dată, care este preţul practicat. Evident, îl poate schimba oricând şi oricum doreşte. Secţia de poliţie din Pasajul Universităţii nu pare să îi sperie pe micii comercianţi, cu atât mai mult cu cât niciunul dintre poliţiştii care mişună prin preajmă nu le acordă atenţie.

Faţă de client, vânzătorii sunt cât se poate de amabili, descriu în detaliu produsele şi explică de unde provin diferenţele de preţ.

Odată ce zăresc un aparat de fotografiat ori o cameră de filmat în perimetrul în care îşi desfăşoară activitatea, apar suspiciunile. Unul dintre vânzători susţine că "fotografiatul este interzis" şi pare pregătit să se ia la harţă. Totuşi, când este întrebat de actele pe care le deţine pentru comercializare, devine ceva mai împăciuitor şi se retrage.

Reglementările în vigoare arată că inclusiv casa de marcat este obligatorie, potrivit OUG 28/1999. În faţa preţurilor relativ scăzute, clienţii "uită" să ceară un bon fiscal. De altfel, chiar dacă ar cere, este puţin probabil să li se dea, de vreme ce nu există nicio casă de marcat. Evaziunea fiscală şi comercializarea de produse fără autorizaţie sunt doar două dintre faptele care le-ar aduce vânzătorilor măcar o amendă.

Se pare însă că, în prag de Sărbători, autorităţile par să îi creadă pe cuvânt pe cei care spun, cu mâna pe inimă, că nu se ocupă decât de o nevinovată "expoziţie fără vânzare". Activitate care, desigur, nu le aduce nicio remuneraţie, iar avantajul este că nici măcar nu au nevoie de acte pentru marfa de la"expoziţie".

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite