Banca Transilvania: un membru al CA a vândut acţiuni în valoare de 34,8 milioane lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un membru al Consiliului de Administraţie (CA) al Băncii Transilvania (TLV), Claudiu Eugen Silaghi, a vândut marţi 2,02% din acţiunile băncii, cu 34,8 milioane lei, după ce la finele lunii august a mai cedat 1,23% din capital, pentru 21,1 milioane lei.

Silaghi a vândut, marţi, 21,5 milioane de acţiuni ale băncii, printr-o tranzacţie specială, la un preţ de 1,62 lei, respectiv cu 0,625 peste ultima cotaţie de luni, de 1,61 lei, potrivit unei raportări a intermediarului tranzacţiei, BT Securities.

Anterior, chiar la debutul şedinţei, el a cumpărat, prin alte două tranzacţii speciale, 0,37% din acţiunile Băncii Transilvania, pentru 6,3 milioane lei. Titlurile au fost preluate la preţul de 1,6 lei, cu 0,62% sub referinţă.

Silaghi mai avea 1,64% din acţiunile instituţiei de credit, după ce la finele lunii august a vândut printr-o 1,23% din acţiunile băncii, pentru 21,1 milioane lei. La finele anului trecut, Silaghi controla 2,8746% din acţiunile băncii.

Pe piaţa tranzacţiilor speciale au fost transferate marţi aproape 2,5% din acţiunile Băncii Transilvania, pentru 42,8 milioane lei.

Banca are un capital social de 1,059 miliarde lei, divizat în 1,059 miliarde de acţiuni cu o valoare nominală de un leu. Cel mai mare acţionar este Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), care are cu 14,98% din titluri.

Totodată, preşedintele CA, Horia Ciorcilă, avea la finele anului trecut aproape 5% din acţiuni. În acţionariat se mai regăsesc alţi trei membri ai CA, Constantin Jeican (0,453%), Gabriela Grigore (0,0105%) şi Ionuţ Octavian Pătrăhău (0,2739%).

Banca a încheiat primul semestru cu un profit net de 11 milioane lei (2,6 milioane euro), cu mult sub câştigul din intervalul similar al anului trecut, de 111,4 milioane lei. Profitul a fost influenţat semnificativ de provizioanele constituite, care au cumulat 222 milioane lei (52,5 milioane euro). Profitul operaţional înainte de provizionare a crescut însă cu 57% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 148 milioane lei la 232 milioane lei (54,8 milioane euro).

Preţul acţiunilor Banca Transilvania a scăzut marţi cu 0,62%, la 1,6 lei, iar la această cotaţie, capitalizarea este de 1,69 miliarde lei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite