Pământul a luat-o la vale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ana Dinu a rămas fără casă după alunecările de teren din satul Chirileşti
Ana Dinu a rămas fără casă după alunecările de teren din satul Chirileşti

Alunecări masive de teren pe DN 10 au avut loc în zona Chirleşti–Nehoiu, unde versantul se deplasează cu peste 10 metri pe zi. Casa unei localnice de 56 de ani a fost luată de noroi, iar blocarea drumului care leagă Muntenia de Transilvania este iminentă.

Panică în satul buzoian Chirleşti, acolo unde un munte de un milion de metri cubi de pământ şi piatră a luat-o la vale şi înaintează într-un ritm rapid către casele localnicilor şi spre Drumul Naţional 10, care leagă Muntenia de Transilvania.

Satul Chirleşti se află pe Valea Buzăului, la doar câţiva kilometri de oraşul Nehoiu. În zonă se produc alunecări de teren destul de frecvent, însă surparea începută miercuri după-amiază pare să fie cea mai mare de până acum. Potrivit specialiştilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău volumul de pământ şi de pietre aflat în mişcare este de aproape un milion de metri cubi.

Potrivit reprezentanţilor ISU, alunecarea de teren de la Chirleşti s-a reactivat din cauza diferenţelor de temperatură dintre zi şi noapte, care „au produs condens în planul de alunecare". Practic, pământul din jurul stâncilor s-a transformat în noroi, iar muntele şi-a pierdut stabilitatea şi a luat-o la vale.

Până joi seară, versantul lăsase fără locuinţă o femeie de 56 de ani, Ana Dinu. Un corp al casei sale a fost deja dărâmat, iar celălalt stă să cadă dintr-un moment în altul, fiind grav avariat şi presat de  noroi şi pietre. „Nici nu avem unde să ne mai ducem, acum, iarna. Întâi a înghiţit casa băiatului meu, în februarie, acum a venit rândul meu", a spus femeia rămasă fără casă.

Încă nu sunt soluţii

Autorităţile sunt în stare de alertă deoarece înaintarea valului de pământ şi pietre pune în pericol satul, dar ameninţă şi cu blocarea DN 10, care face legătura între Muntenia şi Transilvania. Joi dimineaţă o bandă a şoselei era deja acoperită de pământ. De altfel, comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă a decis monitorizarea zonei 24 de ore din 24.

După aprecierile specialiştilor ISU, versantul se deplasează cu 10 metri pe zi. Echipele de intervenţie de Compania Drumurilor Naţionale au găsit o soluţie temporară pentru a încetini pătrunderea malului de pământ pe carosabil.

Ei au montat în noaptea de miercuri spre joi 40 de parapeţi din beton de câte trei tone, pe o lungime de 120 de metri. Autorităţile spun însă că soluţia este doar de moment, pentru că alunecarea a antrenat un volum prea mare de pâmânt, de peste un milion de metri cubi, iar blocarea DN 10 este iminentă.

Reparaţiile costă trei milioane de euro

„Suprafaţa şi volumul sunt foarte mari şi nu se poate merge continuu pe extragerea a ceea ce curge în apropierea drumului. Pentru rezolvarea acestei probleme este nevoie de consolidarea versantului în amonte, care să fie precedată de captarea izvoarelor care provoacă alunecarea", a declarat prefectul judeţului, Paul Beganu.

O primă estimare a costurilor pentru consolidarea versantului relevă că este nevoie de peste trei milioane de euro pentru ca problema să fie rezolvată definitiv.

Rute ocolitoare

Întrucât autorităţile estimează că astăzi şoseaua va fi complet blocată, este recomandată evitarea DN 10, folosind rutele alternative.

Pentru cei care vor să ajungă din Muntenia către Transilvania: DN 1A (Vălenii de Munte-Măneciu-Cheia-Braşov); 

Pentru cei care vor să ajungă din sudul Moldovei către Transilvania: prin Pasul Oituz  - DN 11 (Oneşti-Oituz-Târgu Secuiesc-Braşov).

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite