„Bună seara, prieteni!“, brandul Minculescu

Dacă s-ar difuza salutul „Bună seara, prieteni”, 99 de oameni dintr-o sută probabil că ar recunoaşte vocea lui Cristi Minculescu. Se spune că prin 1992, când a cântat la Arenele Romane, Ian Gillan de la Deep Purple a ieşit de după cortină, auzindu-l pe Minculescu. „Who is this?”, a întrebat Gillan.

Adidas are cele trei benzi, brazilianul Pele a inventat salutul cu pumnul strâns şi ridicat după un gol, Coca-Cola deţine banda şerpuită albă pe fondul roşu.

Marca lui Cristi Minculescu e celebrul salut ­„Bună seara, prieteni!”, cu care domină de trei decenii sălile de spectacol, spaţiile deschise şi rock-ul românesc.

Povestea dintre Cristi şi Iris a început neoficial pe 9 ianuarie 1980. Era ziua în care acesta împlinea 21 de ani.

5 februarie 1980, undeva lângă Piaţa Galaţi

Cristi a dat probe cu piese din Free, Led Zeppelin şi ­Deep Purple. Examinatori: Nelu Dumitrescu şi Nuţu Olteanu. Pe Minculescu îl adusese un tovarăş, Anton ­Haşiaş, un basist alături de care cântase la Harap-Alb. După probe, Nuţu l-a luat în primire pe Haşiaş. „Eu l-am luat pe Cristache, dar, sincer să fiu, nu visam că vom fi împreună şi peste treizeci de ani”, povesteşte Nelu.

Oficial, aventura a început pe 5 februarie 1980. E data primului concert Iris cu Cristi Minculescu solist vocal. „A fost de balamuc, moşule! N-au vrut ăia să mă primească la intrare. Eu le ­ziceam «Bă, sunt solistul de la Iris, am cântare», ăia nimic. «Pleacă, mă, că îi ştim noi pe băieţii de la Iris». I-am «rezolvat» până la urmă cu o sticlă de vodcă. Asta e, am dat şpagă la primul meu concert”, îi place lui Cristi să se amuze.

Câteva sute de oameni au auzit atunci celebrul salut „Bună seara, prieteni”, înghiţit de pereţii Casei de cultură „Mihai Eminescu”, undeva pe lângă Piaţa Galaţi.

A dat facultatea pe rock

Cu ceva timp înainte, în familia Minculescu a fost bucurie mare. Cristi intrase la facultate, la Hidrotehnică. „Era mare şmecherie să fii inginer pe vremea lui Ceauşescu. Dar eu, după ce am venit din armată, am dat-o pe cântări. Harap-Alb, după aia Iris. Nu-mi mai stătea mie gândul la facultate, aşa că mi-a intrat în cap să mă las. A fost show mare cu ai mei. Au chemat unchi, veri, aşa e la olteni la reuniuni de-astea de familie, toţi călare pe mine să nu renunţ la facultate. I-am ­convins până la urmă. Bine, adevărul e că alor mei le plăcea să mă vadă în concerte, să ştie că merg la cântări, chestii din astea...”, îşi aminteşte Cristi.

Pe scenă, în anii tinereţii, Cristi avea imaginea unui rebel

Vocea care a scos din minţi milioane de oameni şi generaţii de rockeri a moştenit-o de la mama sa, care cântase în corul bisericii la Mănăstirea Bistriţa, de lângă Râmnicu Vâlcea. Tatăl lui Cristi s-a stins pe 20 ianuarie 1981, la doar 54 de ani. N-a mai apucat ziua în care revista „Săptămâna”, care avea unul dintre cele mai apreciate topuri muzicale din presa comunistă, l-a desemnat la sfârşitul anului pe Cristi Minculescu drept cel mai bun solist din 1981.

Trenul fără naş

Atunci, după moartea tatălui, Cristi Minculescu s-a despărţit un timp de Iris. Formaţia plecase din ­Cenaclul „Flacăra”, în vreme ce el a rămas, cântând o vreme cu trupa „Totuşi”. Cristi explică: „Eram, practic, întreţinătorul familiei, pentru mama şi sora mea. În Cenaclu se plătea bine, iar noi aveam nevoie de bani”.

În perioada în care Iris a cântat în Cenaclul „Flacăra” s-a născut una dintre ­cele mai iubite piese ale trupei, „Trenul fără naş”, pe versurile lui Adrian Păunescu. „A compus versurile în cel mult un sfert de oră, la repezeală, cerând pe moment un creion şi hârtie. Obişnuia să facă asta”, rememorează Cristi povestea piesei pe care rockerii anilor ’80 au socotit-o drept manifest pentru ideea de tinereţe şi libertate. A mai fost un popas la Voltaj, timp în care la Iris a cântat Dan Bittman.

Fără Minculescu, Iris semăna cu un tabolu ­incomplet de familie. Nici Cristi fără Iris nu mai era acelaşi. În februarie 1985, Minculescu se întoarce la Iris şi vor urma cei mai frumoşi ani din viaţa formaţiei pe care, mai bine de un deceniu mai târziu, Mihai Dobrovolschi o va boteza „naţionala de rock a României”.

În ciuda imaginii de rebel şi de rocker răzvrătit, Cristi Minculescu e un tip care stă mult în faţa televizorului şi care a citit la viaţa lui biblioteci întregi. Nu e nimic întâmplător în faptul că pe albumul „Iris 4motion”, apărut în 2003, în care fiecare membru şi-a ales un cuvânt definitoriu, Cristi poartă eticheta „Sentimental”. Iniţialele acelor cuvinte formau numele trupei. Nelu era „Învingător”, Valter „Realist”, Boro „Inovator”, iar Cristi „Sentimental”.

Istoria, Brazilia şi fotbalul

Minculescu navighează ore întregi pe canale precum „Discovery” ori „National Geographic”. E pasionat de istorie, motiv pentru care îţi spune şi noaptea data invadării Cehoslovaciei de ­către Hitler ori istoria luptelor de la Stalingrad. De ani buni, imediat după cântările din noaptea de Revelion, împrăştiate de la Universitate şi Constituţiei la Târgovişte ori Ploieşti, Cristi şi soţia sa Rodica pleacă pentru două-trei săptămâni în Brazilia. Rodica are acolo o prietenă care le închiriază o vilă în acea perioadă a anului.

Cristi a hotărât să dea facultatea pe rock

Spre finalul lui ianuarie, Cristi se întoarce din Brazilia cu plase de cadouri şi saci cu amintiri. Îl fascinează Copacabana, „joacă fotbal de nebuni toată ziua pe plaja aia cât vezi cu ochii”, şi stadionul „Maracana”, până înaintea modernizării cea mai mare arenă din lume.

Apoi, după fiecare aventură braziliană, Cristi şi Iris încep treaba şi, după zeci de turnee şi mii de spectacole, nu se sfiesc să cânte la Moreni sau la Reghin. Da, povestea va merge mai departe!

„Cristi – IRIS“

Puţine sunt vedetele din România care să aibă atâtea poze cu fanii. La o simplă căutare pe internet, apar zeci de poze cu Cristi şi fanii săi, postate chiar de aceştia. La concertele pe care le susţine, Minculescu nu refuză pe nimeni. Semnează pe cărţi poştale ale trupei, pe CD-uri, pe coperta vreunei casete audio, pe afişe de spectacol, pe şerveţele sau abonamente RATB. Câteva cuvinte şi semnătura „Cristi – IRIS”, eticheta unei voci şi a unei trupe inconfundabile...

Cristi şi cărţile

Rare au fost târgurile de carte din Bucureşti pe care Minculescu să nu le fi vizitat. La fel s-a întâmplat şi cu tarabele din Piaţa Universităţii. În urmă cu câţiva ani, Cristi le povestea apropiaţilor o întâmplare amuzantă: „Plec dimineaţa la una dintre librăriile mele preferate.

O găsesc închisă. «Ce dracu’, bă?», îmi zic. Mă uit prin geam, mă recunoaşte una dintre doamnele de acolo... Vine, deschide uşa şi îmi zice: «E închis, domnu’ Cristi, au spart astă-noapte hoţii librăria». Îi zic şi eu, mai în glumă, mai în serios: «Hai că e bine, au început hoţii să fure cărţi!». La care ea, pe ton trist: «A, nu, n-au luat cărţi, domnu’ Cristi, tot bani au vrut să ne fure»”.

Minculescu, scurtă biografie

-S-a născut pe 9 ianuarie 1959

-Cristi este căsătorit cu Rodica şi au împreună doi copii, Mădălina şi Florin

- A renunţat la facultate ca să poată cânta cu Iris

-Dacă nu ar fi existat Iris, i-ar fi plăcut să fie istoric

-Înainte de Iris a mai cântat cu formaţiile „Harap Alb” şi „Voltaj”

-Universitatea Craiova este una dintre marile sale pasiuni, „singurul lui defect”, după cum spune prietenul său, Cristian Mihăilescu, soţul Feliciei Filip

- Este un mare consumator de mass-media, pentru că îi place să fie bine informat. Dimineaţa are pe masă toate ziarele importante

-Defectul pe care şi-l recunoaşte este sinceritatea

-Nu este interesat de politică, preferă să citească şi să cânte

-În materie de muzică îi plac Led Zeppelin, Deep Purple şi Black Sabbath.

-Pe 6 octombrie 2007 Cristi şi membrii Iris sunt decoraţi cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler pentru promovarea rockului timp de treizeci de ani.

Citiţi aici: Rodica Minculescu, femeia  care l-a salvat pe Cristi şi Florin Minculescu: „Tata se simte extraordinar“