Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

AFP: După Varşovia, Biden obţine sprijinul Bucureştiului pentru noul scut american antirachetă

23 octombrie 2009, 21:21 |  Autor:  | 

 

Vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a obţinut joi, în România, al doilea sprijin pentru noul proiect de scut antirachetă, după susţinerea acordată miercuri de Polonia, în turneul care vizează întărirea parteneriatului Washingtonului cu ţările din Europa de Est, comentează AFP.

"Apreciem susţinerea României pentru proiectul noului scut antirachetă pe care intenţionăm să-l desfăşurăm în Europa", a declarat Biden la încheierea întrevederii cu preşedintele român Traian Băsescu.

Noul sistem, prezentat de administraţia Barack Obama la 17 septembrie, după o reevaluare a ameninţării balistice iraniene, vizează respingerea eventualelor atacuri cu rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune. "Acest sistem este mai adaptat decât precedentul", a insistat Biden.

Spre deosebire de Polonia şi Cehia, care au reacţionat negativ la abandonarea scutului antirachetă al administraţiei Bush, România vede cu ochi buni noul concept al Washingtonului, apreciind că teritoriul său va fi în întregime protejat de acesta, contrar versiunii precedente. "Acest sistem are avantajul că apără atât Europa, cât şi Statele Unite", a subliniat, de altfel, vicepreşedintele american.

Biden a obţinut deja luni, în prima zi a turneului său, care include şi o vizită în Cehia, susţinerea Poloniei pentru noul sistem, Varşovia declarându-se pregătită "să participe la nivelul care convine".
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Adevarul on Facebook

    Cine ne reprezintă: Băsescu sau Ponta?

    Sabin Orcan

    Dl Ponta, mai tânăr, o fi uitat pesemne că legiuitorii noştri s-au inspirat din modelul francez atunci când au scris Constituţia.

    „Bătălia“ pentru Iaşi

    Liviu Antonesei

    La Iaşi, la epuizarea unei treimi din campania electorală, aceasta pare să nu fi început încă.

    Cu legea pe Constituţie călcând

    Grigore Cartianu

    Ajunse anticipat în şaua guvernării, PSD şi PNL consideră că-şi pot permite orice, fără teamă şi fără de ruşine.

    Cerşetori fără poveste

    George Radulescu

    Sloganurile ieftine, zâmbetele false şi degetele arătătoare, îndreptate flasc spre privitori, ar trebui să arate determinarea candidatului la primărie „de a face treabă".

    O calamitate: uninominalul „pur“

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleaşi probleme.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole