Lucian Iordănescu: „Mădălina Manole se interesa de magia neagră“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parapsihologul Lucian Iordănescu afirmă că, în 2003, artista voia să afle cum acţionează şi cum se anihilează un blestem. El a constatat la solistă labilitate psihică şi lipsa respectului faţă de sine. Iordănescu a întâlnit-o pe Mădălina în 2003, după divorţul de Şerban Georgescu. În cele  45 de minute cât au stat de vorbă, i-a observat frământările şi lupta cu sine.

„Adevărul": Când aţi fost contactat de Mădălina şi de ce?

Lucian Iordănescu: M-am întâlnit o singură dată cu Mădălina, la sfârşitul lunii mai, în 2003. M-a sunat o doamnă care s-a recomandat Magda şi mi-a dat întâlnire, pe înserate, la intrarea în Parcul Carol. Nu voia să fie văzută. Discuţia telefonică a fost: «Bună ziua, domnul psiholog Iordănescu? Ştiu că vă ocupaţi de parapsihologie. Mă numesc Magda şi aş vrea să avem o mică discuţie». Nu am recunoscut-o după voce. M-am gândit că este o problemă mai delicată şi mi s-a mai întâmplat ca cei care se feresc de familie să ceară discreţie.

Ce anume voia să afle?

Despre blestem, cum acţionează, dacă e adevărat, cum se poate contracara. Citise că sunt forţe din magia neagră pe care dacă le foloseşti, cu o anumită tehnică, poţi să-l contraataci pe cel care a făcut blestemul. Era foarte curioasă - din întrebările scormonitoare pe care mi le punea, cu precădere legate de magia neagră. Nu i-am dat multe detalii, dar i-am explicat că ezoterismul se subordonează unor
principii.

Cum a ajuns să fie interesată de blestem?

Mi-a spus de insuccesele ei în viaţă, inclusiv divorţul de Şerban Georgescu, a vorbit despre nişte neînţelegeri în familie şi că sunt o sumedenie de momente şi necazuri pe care le punea pe seama acestui blestem. Nu am insistat să intru în intimitatea ei, la un om care vine să se confeseze nu e bine să-l presezi, se inhibă. Lăsa să se înţeleagă că blestemul respectiv vine de undeva din familie, de la o persoană, dar nu mi-a descris că a văzut elemente care să susţină blestemul care, odată lansat după ce se face ritualul, îşi continuă cursul fără să-l mai susţii ritualic şi merge cam nouă generaţii. Convingerea ei era blestemul.

Cum s-a comportat?

Am observat o anumită labilitate psihică. Trecea de la o stare la alta, acum era veselă, acum era tristă, apoi devenea brusc închisă în sine. Am constatat o evidentă lipsă de respect faţă de sine. Când nu era bună de nimic, când devenea agresivă verbal şi voia să facă ceva.

Înclina spre familie sau spre partea profesională?

Ca subiect central era familia. Am întrebat-o dacă e posibil să sufere de pe urma divorţului de Şerban Georgescu prin care trecuse recent. Mi-a răspuns: „Mă săturasem de moşul acela", dar imediat a revenit şi a zis că era un om cumsecade, dar nu o mai susţinea profesional. El îi tăiase toate portiţele după ce a ridicat-o în carieră.

În timpul discuţiei a pronunţat nume?

Nu. Zicea doar tata, mama, soţul. Nume proprii nu a pronunţat.

Ce spunea Mădălina despre familia ei?

Am înţeles că era într-un conflict cu mama ei şi că încă din copilărie ar fi fost foarte strict cenzurată. Mai mult, că i-ar fi aplicat sancţiuni corporale, că o băteau. Mi-a spus: „Au fost duri cu mine". Am întrebat-o: fizic? A răspuns: „Da". Părinţii erau foarte rigizi. Mai îngăduitor era tatăl. Părea că nici acum, la vârsta ei, cordonul ombilical nu se tăiase. Era dependentă de mama ei, care o şi dirija.
Din exterior, părea o fată grijulie cu familia ei, dar rezulta că ei îi conduceau viaţa.

Cum s-a încheiat discuţia cu Mădălina?

Aproape un minut a meditat, s-a ridicat brusc şi mi-a zis că va trebui să mai discutăm pentru că mai are nelămuriri şi că o să-mi spună mai multe. Nu m-a mai sunat niciodată...

Soţul artistei spune că miercurea se declanşau acele stări depresive...

Sunt doar nişte poveşti, fantezii. Acele declaraţii despre zilele fatidice nu sunt dovedite ştiinţific. S-a vorbit despre nişte şedinţe care se făceau în familia Mădălinei şi părerea mea este că Petru Mircea ar aparţine unei secte religioase, după atitudine este adept la Martorii lui Iehova. Argumentul meu este că el nu prea avea deschidere pentru doctori, ci mai mult la vraci, să facă rugăciuni. Martorii lui Iehova nu admit transfuzii... El vorbeşte încontinuu că s-au rugat lui Dumnezeu, că i-au spus lui Dumnezeu, face un exces de apel la Dumnezeu, dar nu ca un  creştin obişnuit. Are specificul unor religii neoprotestante sau secte.

După patru tentative de suicid se mai putea face ceva?

Cred în fantezia lui, nu cred în cea cu embolia, trebuie să fii un mare specialist ca să o faci. E adevărat că el s-a căsătorit cu un brand, care la scurt timp a devenit bunul lui de folosinţă Magdalena Mircea. Când sunt patru tentative de suicid, iei măsuri. Cei din jur ziceau că o iubesc. Petru recită tot timpul un text învăţat pe de rost. Nu au văzut, nu au reacţionat - mai ales după cele patru presupuse tentative. În astfel de situaţii, cu voie şi fără voie, pacientul trebuie internat. Altfel, înseamnă că nu-ţi pasă. Suicidul are trei etape care încep cu meditaţia - care poate dura câţiva ani -, timp în care constată că nu se mai armonizează cu habitatul. Ajunge la partea pregătitoare, care poate dura la fel de mult, caută soluţii să le pună în practică, iar meticulozitatea este diabolică. Calculează să nu dispară în banalitate, aleg un moment festiv.

Artista putea fi salvată?

Bineînţeles, nu era un caz foarte complicat. Nu s-a ocupat nimeni de ea. Cei apropiaţi au fost rudimentari în gândire, egoişti, chiar proşti. Nu era un caz dificil... 

Iordănescu (70 de ani) este parapsiholog, nu „vraci"

Lucian Iordănescu (foto) s-a născut în localitatea Cahul, Basarabia. A absolvit cinci facultăţi şi este profesor, specialist în metafizică şi consilier spiritual şi se recomandă ca psiholog-parapsiholog-sociolog-expert în managementul resurselor umane.

Declaraţiile lui Iordănescu s-au amestecat în presă, creând confuzii, cu cele ale misteriosului „vraci" al Mădălinei Manole. Iordănescu este un personaj controversat: unele ziare au scris că ar fi provocat sinuciderea unei paciente căreia i-a recomandat renunţarea la medicaţie în favoarea ceaiurilor: „Sunt pur şi simplu invenţii ale unora. Eu nu am pacienţi şi nici n-aş proceda aşa", a declarat referitor la acest subiect.

image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite