Eroul din gara Lehliu
0
Agentul-şef principal Viorel Spînu (41 de ani) a salvat 40 de oameni care se aflau blocaţi în rapidul 685 Bucureşti - Constanţa. Trenul, plecat din Gara de Nord din Bucureşti la ora 19.40, a înţepenit la şapte kilometri de gara Lehliu, marţi-seară, de la ora 20.45 până miercuri la cinci dimineaţa.
Citiţi drama fetei care a avut o criză de epilepsie în "Rapidul Groazei"
În câteva ore frigul le-a pătruns în oase celor 200 de oameni care se aflau în tren. Printre ei erau bătrâni bolnavi şi copii de-abia externaţi din spitale. Întunericul şi imposibilitatea de a scruta vreo scăpare în câmpul învăluit de viscol i-a adus pe călători în pragul disperării.
„Am păstrat în permanenţă legătura cu şefa de tren care îmi spunea ce se întâmplă. De pe la ora unu şi ceva a început să-mi spună că e frig şi că oamenii sunt agitaţi. Vorbeam şi cu călătorii. Nu mai aveam stare. Pe la ora trei m-am hotărât să plec după ei", povesteşte agentul şef Viorel Spînu.
Organizase între timp un comandament de criză, trimiţându-şi subordonaţii în gările cu probleme. Cu greu a reuşit să pornească bătrânul ARO, acoperit şi el de nămeţi. A chemat în ajutor un echipaj al firmei de pază Romnaţional, care se afla în apropiere. „I-am chemat pentru că ei aveau dotări. O maşină de teren puternică, nu ca a noastră", explică Spînu.
Cu patru transporturi în două ore au reuşit să aducă în post 40 de oameni. Aici au fost aşteptaţi cu ceai cald şi sendvişuri. „La noi în maşină au încăput cam zece inşi. Nici nu ne-am gândit să refuzăm să-l ajutăm pe şeful de post", a declarat inspectorul de zonă al firmei de pază, Cristian Stoian.
Şapte kilometri pe lângă calea ferată
Singura posibilitate de a ajunge mai repede la trenul blocat era să taie câmpul paralel cu linia ferată, cale de şapte kilometri.
„Între timp şefa de tren a anunţat să fie pregătiţi copiii, bătrânii, femeile şi cei îmbrăcaţi subţire. Noi când am ajuns am desfăcut uşile, care erau îngheţate. Prima persoană pe care am luat-o a fost fetiţa care făcuse o criză de epilepsie. Un copil de 17 ani. Am şi eu o fetiţă de numai 11 ani".
A dus-o pe braţe până la maşină pentru că nu-şi putea mişca picioarele. De la sediul Poliţiei Transporturi Feroviare fata a fost preluată de o ambulanţă a Spitalului Orăşenesc din Lehliu Gară.
„Până la ora 3.00 am insistat la Jandarmerie şi la Prefectură. Mă gândeam că aşa o să se întâmple, după cum vedeam că se mişcă lucrătorii CFR", mai spune şeful de post. Printre oamenii scoşi de şeful de post din tren s-au numărat şi trei copii.
„Unul dintre ei a fost externat în ziua aceea de la Fundeni. A dormit aici pe canapea, cu mama şi tatăl lui", arată el spre o canapea jerpelită înghesuită într-o cămăruţă.
Maşina salvatoare, un ARO vechi şi rablagit
Plină de ţurţuri şi mâncată de rugină, maşina cu care Spînu a transportat călătorii zace parcată în faţa postului de poliţie: un ARO model 243 pe benzină, fabricat în anii '80. „Asta e!", spune victorios Spînu după ce reuşeşte să deschidă portiera înţepenită în gheaţă.
„Să vedeţi până o pornesc!". Autoturismul, care are 81.355 kilometri la bord, se află în dotarea postului doar de trei ani.
„Şi pe asta am obţinut-o cu greu şi multe intervenţii! Până atunci ne descurcam pedestru", se plânge şeful de post. Ieri, nu a plecat acasă până când n-a fost sigur că toţi cei 40 de oameni pe care i-a adăpostit în cămăruţele înghesuite ale secţiei au ajuns în regulă acasă.
Poliţistul a mobilizat şi un echipaj al firmei de pază Romnaţional
2.400 de lei, salariu de erou
Viorel Spînu este şeful postului de Poliţie Transporturi Feroviare din Lehliu Gară, din 2003. Zilnic face naveta de la Dragalina, o localitate aflată la 35 de kilometri, pentru a-şi putea întreţine familia: o soţie bolnavă de cancer şi un copil de 11 ani, dintr-un salariu de aproape 2.400 de lei.
„E greu. Din salariul ăsta abia reuşesc să-mi plătesc rata la Logan, medicamentele soţiei şi cheltuielile cu fata. Nu mai spun de un ban în casă", oftează Spînu.
Soţia sa, Petra, suferă de cancer de col uterin, are diabet, iar de câţiva ani nu mai are un rinichi. Lumina ochilor lui Spînu este micuţa Ioana. „Pe Ioana aş vrea s-o văd poliţistă, dar ea e mai mult cu scrisul", spune Viorel Spînu.
Este poliţist din 1990, iar de atunci până în 2003 a lucrat ca ajutor de şef de post la Ciulniţa. „Mi-am dorit să fiu poliţist pentru că 1982, pe când eram elev în anul I de liceu la Călăraşi şi stăteam la internat, primisem 100 de lei bani de acasă să-i am pe o săptămână. Un tip înalt, blond, cu o geacă albastră m-a urmărit, m-a obligat să schimb banii şi mi-a luat 50 de lei", îşi aminteşte trist poliţistul.
Trenul „deportaţilor" în câmpia Bărăganului
O călătorie banală cu trenul de la Bucureşti la Constanţa s-a transformat, marţi noapte, într-o aventură oribilă, după numai 50 de kilometri parcurşi. În vagoanele clătinate de crivăţul turbat, aproape 200 de oameni au îndurat o noapte întreagă frigul apăsător şi au experimentat toate stările unei situaţii extreme: neîncredere, frică, speranţă, deziluzie, revoltă, consolare şi satisfacţie.
Ca pinguinii pe banchiză
Marţi seară, Gara de Nord. Rapidul 685 Bucureşti - Constanţa e gata de drum. Plecăm bine, la 19.40, deşi un rapid Constanţa - Sibiu are 100 de minute întârziere, iar controloarele îşi fac griji din pricina vremii; în Capitală a nins toată ziua, iar macazurile se pot bloca oricând.
Trenul înfruntă hotărât viscolul şi înaintează constant, dar după aproape o oră de goană prin pustiul alb, în apropiere de Lehliu, survine dezastrul: o flamă puternică frânează brusc garnitura.
S-a rupt firul de contact, iar locomotiva a rămas fără energie electrică. Avem luminile de avarie funcţionale, dar nu mai primim căldură. Trebuie adusă altă locomotivă care să tracteze trenul, ni se spune, dar nu mai sunt locomotive disponibile, fiindcă în Lehliu stau alte trenuri întârziate de zeci de ore, din acelaşi motiv: firul de contact a cedat în mai multe locuri.
Controloarele anunţă prin staţie incidentul şi cer ajutoare. Zadarnic: nu mai sunt oameni şi nici maşini. Suntem rugaţi să ne strângem în două vagoane, ca să ne încălzim mai bine, ca pinguinii pe banchiza polară. Aşteptăm veşti, dar auzim doar zvonuri şi şuieratul cumplit al vântului. Iar frigul se lasă cu fiecare oră care trece.
Corina Tincu (17 ani) a fost dusă de urgenţă la spital
Să ardem perdelele!
Am trecut de miezul nopţii, iar oamenii încep să cedeze: unii ţipă la telefon, se plimbă nervoşi prin vagon, înjură şi încep să blesteme, la grămadă, politicieni, CFR-ul şi democraţia prost înţeleasă, în care fiecare face ce-l taie capul. Alţii oftează. Iar alţii fac planuri - de pildă, să ardem perdelele, ca să ne încălzim. Dar asta e doar o vorbă spusă la supărare, aşa că doar ne învelim cu ele. Cei mai agitaţi sunt copiii şi părinţii lor.
„De ce ne-au lăsat să plecăm dacă ştiau că mai sunt atâtea trenuri blocate şi n-au cum să ne scoată de aici? Îşi bat joc de noi, pe banii noştri", se vaită mama unui puşti adormit sub un maldăr de haine.
Oamenii patrulează dintr-un vagon în altul suflându-şi în pumni, bătrânii sar în sus ca fotbaliştii după intonarea imnului, pentru a se încălzi, iar cei care au copii sună la 112. Se tânguiesc, se revoltă, ameninţă, dar nu rezolvă nimic - sunt plimbaţi de la Pompieri la Ambulanţă, de la Ana la Caiafa.
Alţii o dau pe glumă: dacă anunţăm că avem gripă porcină, vine cineva după noi? Nu, or să ne lase aici, în carantină! Mai bine ne gândim la altă poantă. O fată se prăbuşeşte.
Are o criză de epilepsie, iar controloarele, ajutate de o călătoare, asistentă medicală, reuşesc să-i strecoare o lingură în gură, ca să nu-şi înghită limba. Tânăra îşi revine şi povesteşte că în copilărie a fost violată de fraţii ei, iar acum ia câte zece pastile pe zi. Jucăm cumva într-un film suprarealist şi pe noi nu ne-a anunţat nimeni?
Îngerul păzitor
La vreo 400 de metri de noi, pe Autostrada Soarelui trec sporadic utilaje de deszăpezire. Ne-am dori să ne ajute, dar n-au cum. Oare ne văd? Oare vor chema întăriri? Nu ştim. Privim, sperăm şi dârdâim. Suntem nişte fantome "deportate" în Bărăgan, pe care nimeni nu dă doi bani.
Ba nu, avem un înger păzitor: e trecut de 3 dimineaţa când Viorel Spînu, şeful Poliţiei TF Lehliu, face trei drumuri cu maşina prin viscol şi transportă copiii, părinţii şi bătrânii în gară, la căldură. Noi, cei rămaşi în tren, mai avem de îndurat încă două ore şi jumătate de frig, până când locomotiva pe care am aşteptat-o toată noaptea apare încet precum un vapor ca o vedenie în faţa unui naufragiat istovit.
Se încarcă comentariile...
