Dentiştii s-au fraudat între ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alegerile de la Colegiul Medicilor Dentişti din Capitală se vor repeta din cauza fraudelor care au avut loc la scrutinul din 19 februarie 2011.

După numărarea voturilor, mai mulţi medici stomatologi au observat că după numărarea voturilor se aflau pe locurile codaşe, deşi aveau motive să creadă că fuseseră votaţi mai bine, motiv pentru care au sesizat forul superior - Comisia Electorală Centrală. Alegerile din februarie au avut loc pentru funcţiile de 49 de consilieri şi 38 de reprezentanţi în Adunarea Generală Naţională.

Reprezentanţii Comisiei Electorale Centrale au văzut că, din cele 538 de voturi exprimate, 120 fuseseră anulate, ceea ce i-a determinat să renumere voturile. „Au fost doi reprezentanţi de la noi care au supravegheat alegerile din punct de vedere tehnic, dar numărătoarea voturilor şi întocmirea proceselor-verbale aparţin comisiei de la Bucureşti", a spus Dragoş Stanciu, preşedintele Comisiei Electorale Centrale.

Renumărarea voturilor a avut loc prin sondaj, iar reprezentanţii CEC au constatat că, din primii 25 de candidaţi, 11 aveau mai multe voturi pe procesul-verbal decât cele rezultate de pe buletinele de vot. Ca urmare, alegerile nu au putut fi validate. Data stabilită pentru viitoarele alegeri este 6 martie, când o nouă comisie va organiza scrutinul.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite