60 de staţii noi de metrou până în 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sună neverosimil, dar conducerea Metrorex le promite bucureştenilor că în următorii 10 ani vor putea circula cu metroul în aproape toate zonele din Capitală şi din împrejurimi. Conform raportului de activitate pe anul 2010, reţeaua de metrou se va extinde cu cinci rute ce se vor întinde pe o distanţă de aproximativ 80 de kilometri.

Citiţi şi: Metroul din Drumul Taberei costă aproape un miliard de lei

Metrorex a lansat procedura de licitaţie pentru tronsonul Eroilor- Piaţa Iancului. Acesta va costa 2,8 miliarde lei

Cele cinci linii, dintre care unele sunt în construcţie şi altele se află doar în faza de proiect, vor avea 60 de staţii.

Primele staţii inaugurate vor fi Pajura şi Bazilescu, de pe Magistrala 4. Acest tronson a fost început pe vremea lui Ceauşescu, dar abia acum se fac ultimele retuşuri. Reprezentanţii Metrorex spun că cele două staţii vor fi inaugurate anul acesta, în luna aprilie.

Tronsonul urmează să fie extins în următorii patru ani cu doi kilometri, până la staţia Laminorului. „Pentru o bună parte dintre proiecte avem deja surse de finanţare sigure. Pe lângă aceste noi linii avem de gând să continuăm Magistrala 2 până în comuna Pipera", a zis directorul Metrorex, Gheorghe Udrişte.

Cu metroul la aeroport

Un alt tronson va lega, până în 2018, sudul Bucureştiului de aeroporturi. Linia va porni de la Gara Progresul, va trece pe la Gara de Nord şi va duce spre aeroporturile Băneasa şi Otopeni. Acest tronson se va întinde pe 16 kilometri şi va costa peste un miliard de euro.

O altă linie de metrou va lega, în 2015, Drumul Taberei de Universitate, în timp ce ruta Universitate - Pantelimon va fi dată în folosinţă în 2018. Lucrările vor costa peste un 1,5 miliarde de euro.  Tronsonul Voluntari - Colentina - Şoseaua Alexandriei - Jilava va fi pus în funcţiune în 2020.

Lucrările vor începe din Voluntari, ruta fiind menită să interconecteze două dintre cele mai populate zone, cu trecere prin centrul Bucureştiului. A cincea linie de metrou, la care vor începe lucrările în 2017, va lega staţia Păcii de vestul oraşului, acolo unde sunt marile centre comerciale. Astfel, linia Păcii - Centura de Vest va avea patru staţii şi va face legătura cu Autostrada A1. Costurile se vor ridica la aproape 190 de milioane de euro. 

image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite