FOTO S-a deschis sezonul la lecţii ieftine de schi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cu mic, cu mare, britanicii profită de zăpadă şi-şi petrec toată ziua pe pârtie
Cu mic, cu mare, britanicii profită de zăpadă şi-şi petrec toată ziua pe pârtie

Pârtiile din Poiana Braşov sunt pline de turişti străini şi loviţi de criză. Ei spun că Austria a devenit scumpă pentru buzunarul lor. Turiştii preferă România şi pentru că aici învaţă să schieze cu monitori buni şi mult mai ieftini. Astfel, dacă în Austria lecţiile de schi costă în jur de 300 de euro, în România, doar jumătate.

Chiar dacă sezonul de schi nu a fost încă oficial deschis, 220 de turişti englezi au început deja lecţiile de schi sau snowboarding, pe pârtia Bradul. Monitorii români le vor preda acestora câte două ore în fiecare zi, până la finalul sejurului.

„Turiştii englezi sunt de la început împărţiţi în două grupuri. Este vorba despre cei care vor să înveţe să schieze şi cei care vor să se dea pe snowboard. Facem selecţia pe grupe, în funcţie de nivelul de pregătire, dar şi de vârstă. 50 de monitori vor lucra numai cu aceşti turişti, astfel încât fiecare dintre ei va fi îndeaproape urmărit şi îndrumat", a explicat Emil Fărcăşanu, coordonator.

Turiştii englezi spun că au ales staţiunea braşoveană pentru preţurile mult mai mici decât în staţiunile din alte ţări, dar şi pentru că monitorii de schi din Poiană sunt cunoscuţi, în toată lumea, drept buni profesionişti.

Lecţii şapte zile din şapte

„Sunt pentru prima dată în România şi am venit aici pentru că am fost sfătuită de priteni care au învăţat să schieze în Poiana Braşov. Stăm o săptămână şi avem programate, în fiecare zi, lecţii de schi. Sper să învăţ repede, pentru că am auzit că profesorii de aici sunt foarte buni", a spus Valery Freibeig (48 de ani).

„Am ales Poiana Braşov pentru că poţi face exact ce faci şi în Austria sau în alte părţi. Preţul unui sejur este însă mult mai mic. Am plătit doar 600 de euro pentru un pachet all-inclusive, este jumătate din costul unei vacanţe în altă parte. Peisajul este minunat, iar monitorii de schi sunt foarte amabili", este de părere Lana Babenko-Smith.

Cei mai „eleganţi" turişti

Instructorii de schi sunt încântaţi să le predea englezilor. „Îmi place foarte mult să lucrez cu englezii.

Au foarte mult bun simţ şi sunt foarte conştiincioşi.

Tocmai de aceea învaţă foarte repede şi încearcă să se perfecţioneze continuu", a declarat Sergiu Benche, unul dintre monitorii de schi în Poiana Braşov.

Revelion în creierii munţilor

Şi ofertele de la cabanele montane atrag în această perioadă turişti străini. Cabanierii din Munţii Făgăraş, Bucegi sau Masivul Postăvaru au conceput oferte, la peste 1.500 de metri altitudine, pentru toţi împătimiţii înălţimilor.

Cei care vor să petreacă Revelionul la munte trebuie să renunţe la maşini şi să urce pe trasee montane până la destinaţie. Party-ul de la cabană nu include focuri de artificii sau caviar servit la cina festivă, însă invitaţii vor avea parte de focuri de tabără şi cântece cu lăutari.

„85% din locurile de cazare sunt deja ocupate. În Munţii Făgăraşului vin şi foarte mulţi turişti străini, mai ales germani şi cehi ", Mihai Petre, reprezentantul Cabanei Bârcaciu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite