Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Rromii: „Nu vrem şcoală, vrem case“

11 iulie 2010, 20:22 |  Autor: Flavia Cistian | 

Cuvinte cheie: rrom, locuinţe modulare, scoala, Brasov,

Doar copiii s-au bucurat  că cele două clădiri  vor fi transformate în şcoală

Doar copiii s-au bucurat că cele două clădiri vor fi transformate în şcoală

 

Două locuinţe modulare în care au locuit trupe NATO în urmă cu trei ani vor fi transformate în clase unde vor învăţa elevii rromi din Săcele. Decizia autorităţilor locale i-a nemulţumit pe ţigani, care spun că sunt săraci şi au mai degrabă nevoie de o locuinţă, nicidecum de şcoală.

În casele modulare cumpărate în urmă cu trei ani din Germania de autorităţile locale din Săcele au locuit soldaţi ai trupelor NATO. Cele două imobile au fost achiziţionate de către fostul primar al municipiului braşovean Săcele, Vasile Laţa, cu 20.000 de euro fiecare şi urmau să asigure opt locuinţe familiilor de rromi.

Proiectul nu a fost finalizat fiindcă, la alegerile din 2008, a fost ales un nou primar, Florea Nistor, iar locuinţele de tip NATO au rămas în voia sorţii.
Acum, primarul vrea ca ele să fie transformate în şcoală şi deja a făcut toate demersurile pentru ca, din toamnă, elevii care intră în clasa întâi să înveţe în noua unitate de învăţământ.

„Aceasta va fi ca o anexă la Şcoala Generală nr. 5 din Gârcini. Sunt foarte mulţi copii care merg la şcoală şi, din estimările noastre, în toamnă, se vor forma între opt şi zece clase a câte 25-30 de copii. Mai trebuie să rezolvăm doar problema utilităţilor, fiindcă, deocamdată, nu există canalizare, apă şi energie", a spus primarul Florea Nistor.

Revoltă printre rromi

La auzul veştii că în loc de locuinţe casele de tip NATO vor fi transformate în şcoală, rromii din Gârcini s-au revoltat. „Sunt oameni săraci, cu copii, care nu au unde să doarmă şi primarul face şcoală. Nu se gândeşte nimeni că noi murim de foame? La ce trebuia altă şcoală? Este deja o şcoală, nr.5, care a fost renovată de curând şi este loc suficient. Să le dea cui n-are unde să stea", susţine Lucreţia Marşavela ( 55 de ani).

La fel cred şi părinţii ai căror copii intră în toamnă în clasa întâi. „Copilul meu poate merge şi la şcoala care este acum în Gârcini. Mai bine să dea casele NATO familiilor care au nevoie", a spus Codruţ Gândac, tatăl unui băieţel de şapte ani.

Singurii care s-au bucurat de noua şcoală au fost copiii. „La şcoală învăţăm să ne purtăm, să nu ne batem, să nu lipsim de la ore, altfel ne lasă repetenţi", a spus Tiberiu Crăciun Marin (13 ani), elev în clasa a VII-a.

„Am prieteni care în toamnă intră în clasa întâi. E bine pentru ei că vor merge la şcoală. Mie mi-ar plăcea să învăţ şi apoi să fac o şcoală de ospătari, fiindcă îmi place să gătesc şi o ajut şi pe mama la mâncare", a spus Rareş Mărunţelu (9 ani), elev în clasa a IV-a.

20.000 de euro, o casă NATO

Cele două case NATO cu etaj din Săcele au câte 18 camere fiecare cu o dimensiune de nouă metri pătraţi. Imobilele au fost folosite de trupele NATO pe post de birouri într-o bază militară din Germania. Odată cu mutarea trupelor, casele au rămas nelocuite, iar edilii din Săcele s-au gândit că ies mai ieftin dacă le cumpără pe acestea decât să construiască locuinţe noi pentru rromi.

O casă NATO cu cele 18 camere a costat 20.000 de euro. Locuinţele sunt construite din structuri uşoare, sunt izolate, iar încălzirea se poate face cu energie electrică.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Alba Iulia: 11 familii evacuate şi fără adăpost au primit case modulare de la primărie

    Primăria a cheltuit 280.000 de lei pentru cumpărarea şi amplasarea celor 11 locuinţe. Beneficia ...


    Adevarul on Facebook

    Cine ne reprezintă: Băsescu sau Ponta?

    Sabin Orcan

    Dl Ponta, mai tânăr, o fi uitat pesemne că legiuitorii noştri s-au inspirat din modelul francez atunci când au scris Constituţia.

    „Bătălia“ pentru Iaşi

    Liviu Antonesei

    La Iaşi, la epuizarea unei treimi din campania electorală, aceasta pare să nu fi început încă.

    Lege contra Constituţie

    Grigore Cartianu

    Ajunse anticipat în şaua guvernării, PSD şi PNL consideră că-şi pot permite orice, fără teamă şi fără de ruşine.

    Cerşetori fără poveste

    George Radulescu

    Sloganurile ieftine, zâmbetele false şi degetele arătătoare, îndreptate flasc spre privitori, ar trebui să arate determinarea candidatului la primărie „de a face treabă".

    O calamitate: uninominalul „pur“

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleaşi probleme.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole