Copil mutilat de leu din cauza neatenţiei mamei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tudor Precup, copilul de şase ani, din Bucureşti, care a fost scalpat sâmbătă de leul de la Grădina Zoologică din Braşov, nu ar fi trecut printr-o asemenea traumă dacă ar fi fost supravegheat.

Copilul, care se afla la Zoo împreună cu mama lui, a rămas nesupravegheat pentru că femeia, aflată la numai câţiva metri de el, vorbea cu o prietenă. Tudor a vrut să îi dea alune leului şi s-a căţărat pe gratiile despărţitoare, iar animalul l-a atacat.

Mai citeşte şi:

FOTOREPORTAJ „Zoo-închisoarea” de la Hunedoara şi-a deschis porţile

Nici Grădina Zoologică şi nici părinţii nu vor fi, însă, traşi la răspundere, cazul intrând la categoria „accidente nefericite". Reprezentanţii Grădinii Zoologice spun că pe toate cuştile sunt plasate anunţuri prin care se interzice trecerea de barele de protecţie şi hrănirea animalelor. Copilul a fost operat timp de patru ore şi jumătate.

„Are fractură la cap, de os parietal, şi a pierdut foarte mult sânge. Mai are zece plăgi pe spate şi alte trei pe gambă, dar îşi va reveni", a declarat doctorul Marcel Albean, specialist în Chirurgie Plastică Reconstructivă la Spitalul de Copii Braşov. Tudor Precup mai are nevoie de încă o operaţie la urechea dreaptă, de pe care a fost smulsă pielea. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite