Ultimul lăutar din Balta Brăilei
0„Nicu Ţiganu’“, cel mai bătrân om din satul Tichileşti, este singurul care mai ştie cântecele din vremea banditului Terente. Odată cu „Nea Nicu Ţiganu’“ se va stinge neamul lăutarilor din satul brăilean Tichileşti. Cu toate că are patru fii şi zece nepoţi, niciunul nu i-a moştenit talentul.
Se apropie de 90 de ani, dar mânuieşte arcuşul la fel de bine ca în tinereţe, când le cânta balade, hore şi sârbe băltăganilor de săreau scântei din opincile lor tot dansând. Nicolae Tatu s-a născut în Tichileşti, la 19 kilometri de Brăila, într-un sat blagoslovit, stăpânit odinioară de un paşă ale cărei acareturi se înălţau, semeţe, pe vechea uliţă a bisericii.
Mai citeşte şi:
Sărbătoare: Încep „Zilele Brăilei” cu muzică, dans şi voie bună
Când era copil, el a ascultat poveştile transmise din generaţie în generaţie despre turcii care-i asupreau, odinioară, pe oamenii Bălţii. Căci nu-i poţi separa nicidecum pe tichileşteni de vechea Baltă a Brăilei. Până să fie îndiguită Insula Mare, Braţul Calia se revărsa până aproape de sat, de umplea uliţele cu peşte.
Dar nici poveştile cu turci, nici războaiele, nici măcar grozăviile prin care au trecut tichileştenii în timpul ocupaţiei nemţeşti din Primul Război Mondial n-au lăsat urme aşa adânci în conştiinţa colectivă precum banditul Terente. Şi nimeni nu ştie să povestească mai frumos despre „Regele Bălţilor" decât „Nea Nicu Ţiganu'".
Salcia lui Terente
„În familia noastră au fost numai violonişti. Cânt la vioară de la 18 ani, m-a învăţat frate-miu mai mare, Gheorghe. Învăţase să cânte de la Moş Neagu Lăutaru'. Am cântat în Tichileşti şi în tot judeţul - hore, balade şi cântece de joc", povesteşte venerabilul rapsod, arătând cu fală vioara bătrână, decolorată de atâta cântat. „Balada lui Terente o ştiu de când aveam vreo 25 de ani. Sunt ultimul care o mai cântă. Ultimul lăutar din familie. Am patru fii şi zece nepoţi, dar niciunul nu duce meşteşugul mai departe", spune, oftând, lăutarul de la Tichileşti.
Apoi îşi potriveşte vioara sub bărbie şi începe vestita Baladă a lui Terente, cel care-i despuia pe bogaţi şi-i ajuta pe săraci. „Cu Terente nu mai e de trai/ Pe Dunăre se lăsa/ Pe fetiţe le fura/ În pădure le ducea/ Şi acolo ce făcea?/ Frumoasă masă-ntindea!". Nea Nicu, el însuşi urmaş al unor oameni pe nedrept marginalizaţi şi prigoniţi, vorbeşte cu veneraţie despre „haiducul modern", lipoveanul Terente, cel care a băgat spaima în bogătaşii de acum 90 de ani. „Terente a avut o ascunzătoare într-o salcie mare. Şi acum este salcia lui acolo, în Fundu Mare, peste Dunăre. Salcia lui Terente. Îi ajuta pe săraci şi n-ar fi fost prins dacă nu-l vindea vărul lui. A sărit în Dunăre, ca să scape, dar a fost împuşcat", spune, dus pe gânduri, lăutarul. Şi continuă, acompaniat de vioară: „Jandarmii mi-l căuta/ Pe Terente nu-l găsea/ Pe săraci îi ajuta/ Pe chiaburi îi despuia/ Şi toţi banii le lua...".
Rapsodul oftează, parcă l-ar prohodi pe Terente, cel trădat de-ai lui - spaima bogătaşilor de la Brăila. Ne spune cu mândrie că doar familia lui cânta balade şi că, în urmă cu doi ani, a ajuns pe locul I la festivalul de folclor organizat de Centrul de Creaţie.
Baladele care pier
Deşi n-a mai fost la nunţi de când avea 75 de ani, Nea Nicu îţi cântă pe loc Balada lui Vulcan, Balada lui Lăpuşneanu sau Balada lui Jianu. Despre Vulcan spune că a fost „un mare cărturar, care mergea prin păduri". În schimb, Jianu a fost, zice el, „o fire rea", un „hoţoman". „El se plimbă prin păduri/ Cu şaptezeci de poturi/ Iatagan la cusături/ Şi brâu plin de-mpletituri...", cântă Nea Nicu.
Sprijinit în baston, rapsodul Baladei lui Terente pare însufleţit de idealuri măreţe, demult apuse. Nu-i pare rău că nu-l mai cheamă sătenii la nunţi. Nea Nicu e mâhnit, însă, că va duce cu el în mormânt balada lui Terente, „Spaima Bălţii".
Se încarcă comentariile...
