Şefa de la Psihiatrie, venit de 13.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noua directoare a Spitalului de Psihiatrie „Sf. Pantelimon“ din Brăila, Violeta Vasile, a obţinut în luna aprilie un venit de 13.305 lei de la unitatea pe care o conduce.

Leafa acesteia a fost de trei ori mai mare decât cea a primarului şi cu aproape 4.000 de lei peste cea a medicului primar de la Medicină Legală. Contactată telefonic, Violeta Vasile a declarat: „Acest venit este calculat conform legii şi conţine salariul de merit şi al 13-lea salariu.

Se vor afişa datele şi pentru luna mai curând". La sfârşitul tabelului cu remuneraţiile angajaţilor spitalului apare precizarea: „Menţionăm că veniturile nete ale lunii aprilie 2010 sunt influenţate de acordarea premiului corespunzător anului 2009". Surse din cadrul spitalului ne-au declarat că Violeta Vasile va primi, pentru activitatea prestată în luna mai, suma netă de 7.549 de lei.

Primarul din Brăila, Aurel Simionescu, spune că va urmări atent activitatea noii directoare şi salariul acesteia, după ce Spitalul de Psihiatrie va fi preluat de autorităţile locale. „Este un salariu interesant, de trei ori mai mare decât al primarului. Nu ştiu ce să spun deocamdată, este un salariu pe care directorul l-a preluat", a declarat edilul-şef, care a precizat că performanţa este singurul criteriu pentru menţinerea funcţiei.

Salarii bune au şi ceilalţi membri ai comitetului director. Astfel, directorul medical a primit în aprilie 9.469 lei, directorul financiar-contabil a luat 8.867 lei, iar şeful de la îngrijiri, 6.190 lei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite