„Bolnavii de cancer, singuri în faţa morţii“

„Bolnavii de cancer, singuri în faţa morţii“

Medicul suedez vorbeşte despre cum ar trebui tratate în sistemul medical românesc persoanele cu boli incurabile. Suedezul Richard Skroder, specialist în medicină pale-ativă, se află în această săptămână în Alba Iulia, la invitaţia medicului Răzvan Curcă, şeful secţiei de on-cologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă.

Uimit de modul în care sunt trataţi bolnavii de cancer în România, Skroder a discutat cu reporterul „Adevărul de Seară“ despre diferenţele din sistemul medical suedez şi cel românesc.

Adevărul de Seară: Ce înseamnă medicină paleativă?
Richard Skroder: Medicina paleativă se adresează bolnavilor care au primit un diagnostic de boală incurabilă şi presupune atât tratarea simptomelor bolii, controlul durerii, cât şi consiliere psihologică. În medicina paleativă nu există nu există sintagma «Nu se mai poate face nimic», se pot face multe pentru bolnavi. Putem să vorbim cu ei şi putem să îi ajutăm să îşi trăiască viaţa, atât cât le-a mai rămas, împăcaţi cu ei înşişi. Este nevoie de o echipă formată din medic, asistent social, psiholog şi un consilier spiritual.

Cum apreciaţi modul în care sunt trataţi la noi bolnavii de cancer?
Sunt şi lucruri bune, şi lucruri rele. În primul rând, aici bolnavii de cancer sau de alte boli incurabile se îngrijesc şi singuri. Îşi iau medicamentele de la farmacie, au grijă să îşi urmeze tratamentul. Este un lucru bun că pacienţii se luptă şi ei pentru viaţa lor. Este trist însă că fac acest lucru pentru că nu au altă alegere. Nu există un sistem care să le asigure îngrijirea şi nu sunt nici resurse suficiente pentru tratament. În Suedia sunt centre specializate, unde bolnavii sunt îngrijiţi sau echipe care asigură îngrijirea la domiciliu. În spitalul din Alba Iulia, saloanele sunt arhipline, câte şapte pacienţi într-o cameră. Sunt aşa de mulţi bolnavi şi aşa de puţin spaţiu....

Cum se lucrează cu bolnavii în Suedia?
Eu lucrez la o clinică în care sunt internaţi 40 de bolnavi. În fiecare zi, doi dintre ei mor, dar fiecare pacient este conştient de acest deznodământ pentru că se vorbeşte deschis. Îi întrebăm de ce anume se tem, de ceea ce va fi după moarte sau de ce se întâmplă până la acest moment. Bolnavii se tem de perioada finală a vieţii, se tem de durere sau nu pot dormi de grija familiei pe care o lasă în urmă. Despre aceste lucruri trebuie vorbit. În România trebuie să existe aceeaşi înţelegere pentru aceste lucruri şi trebuie creată o strategie naţională. Sunt pacienţi cu boli incurabile, care trăiesc ani de zile dacă au medicamentaţia corectă şi suport psihologic. Ar fi mai economic şi pentru stat, pentru că aceşti oameni ar mai putea munci.