Bolnavi fără specialişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei secţii de la Spitalul Judeţean Suceava nu pot face faţă solicitărilor

Medicii specialişti nu se înghesuie să lucreze în spitalele din ţară, preferând Occidentul.

Spitalul „Sf. Ioan cel Nou" din Suceava se confruntă cu o lipsă acută de medici specialişti. Cele mai afectate sunt secţiile de Neonatologie şi Terapie Intensivă, precum şi Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU). Pentru a funcţiona la parametri normali, spitalul are nevoie de încă patru neonatologi, doi specialişti în anestezie şi terapie intensivă şi cinci medici de urgenţă.

Deşi în fiecare an se scot posturile la concurs, ele rămân neocupate, pentru că specializările au un grad de dificultate ridicat şi sunt extrem de căutate în ţările occidentale.

„Avem un caz recent, când doi rezidenţi au promovat examenul pentru ocuparea unui post în cadrul spitalului. Ulterior, ei au primit o ofertă de lucru în străinătate şi au acceptat-o, în defavoarea instituţiei noastre", explică Tiberius Brădăţan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Suceava.

UPU abia face faţă solicitărilor

Deşi Direcţia de Sănătate Publică Suceava are aprobate 12 posturi de medici anestezişti şi de urgenţă pentru Spitalul Judeţean, doar şapte sunt ocupate. „La secţia Urgenţe ar trebui să funcţionăm cu un efectiv minim de 19 medici. În prezent avem şapte cadre medicale angajate cu normă întreagă dar, având în vedere numărul solicitărilor, ne-ar mai trebui cel puţin cinci medici specializaţi în medicina de urgenţă", mai spune doctorul Brădăţan.

Tinerii preferă străinătatea

Numărul mare de copii care se nasc zilnic în cel mai mare spital din judeţ pune în dificultate echipa de medici neonatologi. Potrivit oficialilor spitalului, ar mai fi necesari încă patru specialişti. „Având în vedere faptul că la Suceava vin şi oameni din Rădăuţi, Fălticeni sau Siret, suplimentarea numărului de medici este necesară", spune Rodica M., asistentă la secţia de Neonatologie.

Medicii spun că principalele cauze pentru care tinerii absolvenţi nu vor să lucreze în sistemul medical românesc sunt salariile mici şi condiţiile de lucru mult sub nivelul occidental. „Este explicabil: în afară sunt mai bine plătiţi, iar tehnica de acolo este performantă", precizează Tiberius Brădăţan.

23 de secţii la 250.000 locuitori

Spitalul Judeţean Suceava are o capacitate de 1.279 de paturi, carereprezintă 35% din totalul de paturi din judeţ. Aici se asigură asistenţă medicală de specialitate în 23 de secţii, pentru o populaţie arondată de 250.000 de locuitori. Serviciile medicale se asigură permanent, prin 21 de linii de gardă în 14 specialităţi medicale.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite