Boc vrea pentru investiţii 20% din cheltuielile bugetare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Emil Boc a declarat astăzi că a cerut ca 20% din cheltuielile bugetare pe anul 2009 să fie utilizate pentru investiţii şi vrea ca Executivul să acopere peste 50% din cheltuielile pentru izolarea termică a blocurilor, măsurile făcând parte din planul de combatere a efectelor crizei economice.

Premierul a declarat că planul de a aloca 20% din cheltuielile bugetare pentru investiţii trebuie coroborat cu plata datoriilor pe care le are statul către firme.

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a anunţat săptămâna trecută că facturile emise la sfârşitul anului trecut şi neachitate, în valoare de 7,7 miliarde de lei, vor fi plătite eşalonat pentru a nu bloca economia. Datoriile vor fi plătite în trei tranşe: la sfârşitul lunii ianuarie, în februarie şi în luna martie.

În ceea ce priveşte reabilitarea termică, Boc spune firmele producătoare de materiale de construcţii vor avea comenzi şi vor păstra astfel locurile de muncă. În plus, valoarea facturii la întreţinere va scădea cu 30-35%. Premierul a precizat că este vorba de aproximativ 89.000 de blocuri care trebuie reabilitate termic, în întreaga ţară.

Potrivit legislaţiei în vigoare, fondurile necesare pentru finanţarea lucrărilor de reabilitare termică se asigură astfel: 37% din alocaţii de la bugetul de stat, 30% de la bugetele locale şi 33% din fondul de reparaţii al asociaţiei de proprietari.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite