Boc a trecut de la inundaţii la viscol, pe doar câţiva kilometri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

în drum spre casa părintească din Mărgău, preşedintele PD, Emil Boc, ne-a declarat că va solicita prefecturii şi guvernului intervenţia pentru reamenajarea albiei pârâului, care iese

în drum spre casa părintească din Mărgău, preşedintele PD, Emil Boc, ne-a declarat că va solicita prefecturii şi guvernului intervenţia pentru reamenajarea albiei pârâului, care iese frecvent din matcă în perioada topirii zăpezilor. Boc şi-a amintit că, de mulţi ani, în această zonă se produc frecvent inundaţii. Din cauza precipitaţiilor abundente de sâmbătă, cu lapoviţă şi ninsoare, competiţia naţională de escaladă pe gheaţă naturală, de la Cascada Vălul Miresei din Răchiţele, a fost serios perturbată, o serie de concurenţi fiind nevoiţi să străbată un drum semnificativ de câţiva kilometri pe jos, iar alte echipaje de ziarişti, inclusiv de televiziune, să renunţe la transmiterea evenimentului. Deşi organizatorii, salvamontiştii din Mărgău, fuseseră anunţaţi că au fost peste 70 de solicitări de înscriere la competiţie, doar aproximativ 40 de concurenţi din toată ţara au reuşit să ajungă să se alinieze la start. Primarul Vasile Ungur ne-a declarat că intervenţia pentru deblocarea drumului comunal de acces la cascadă a fost îngreunată de precipitaţii, circulaţia fiind deosebit de anevoioasă în zonă. Prefectul Alin Tişe ne-a declarat că este nemulţumit de faptul că unii primari din judeţ nu respectă avertismentul instituţiei, cu privire la asigurarea permanenţei, prefectura cheltuind bani grei cu atenţionările, neluate în seamă de toate unităţile administrative.

Pe Valea Barcăului s-a depăşit cota de pericol
Ploile din ultimele 24 de ore, cumulate cu topirea zăpezilor, au provocat creşteri ale cotelor apelor în Bazinul Someş-Tisa şi în Bazinul Crişurilor. Probleme sunt pe Valea Barcăului, iar în zona Arieni, pe Crişul Negru, tot în Bihor, s-a raportat o inundare a terenului. Toate punctele hidrometrice amplasate în Valea Barcăului au înregistrat depăşiri ale cotelor de atenţie, inundaţie şi pericol. În ceea ce priveşte situaţia în Bazinul Someş-Tisa, deşi precipitaţiile au fost mai însemnate, hidrologii spun că, deocamdată, nu se prevăd probleme. Cea mai mare cantitate de apă pe metru pătrat a căzut în Maramureş - 82,7 litri, iar maximele înregistrate în Cluj au fost de 77,5 litri/mp, în Bihor, de 67,7 litri/mp, în Satu Mare, de 22,3 litri/mp, iar în Sălaj, de 20,1 litri/mp. S-au înregistrat cote de atenţie şi la Nadăş (Aghireş-Cluj) şi pe Crasna (Sălaj).

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite