Boc: Am trimis primele materiale de construcţii pentru inundaţii din Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul ministru Emil Boc a declarat astăzi, la sfârşitul întâlnirii Comitetului pentru Situaţii de de Urgenţă întrunit la Botoşani, că până în prezent au fost instalate 51 de locuinţe modulare, urmând ca în scurt timp să mai vină încă 19 pentru ca cei care au rămas fără case din cauza inundaţiiilor să aibă pentru moment unde să locuiască.

"Pentru reconstrucţie, Guvernul porneşte de la premisa că, în primul rând, vom oferi oamenilor materiale de construcţii. Astăzi vor sosi primele materiale de construcţii în Suceava, după care şi în celelalte localităţi. În funcţie de solicitări, statul va da materiale de construcţii", a spus premierul.

Întrebat de ce primele materiale au fost trimise la Suceava şi nu la Botoşani, Emil Boc a spus că de acolo au venit primele solicitări."Începând de săptămâna viitoare vor ajunge şi aici (Botoşani n.r.) materiale de construcţie".

Primul ministru a reiterat faptul că statul nu va plăti reconstrucţia caselor în zonele inundabile, acolo unde s-au făcut construcţii fără autorizaţie.

"Am cerut autorităţilor locale să dea autorizaţie de construcţie în zone neinundabile pentru cei rămaşi fără case, dar în niciun caz nu vom mai da sprijin acolo unde sunt case în zone inundabile", a afirmat Boc.

Premierul a mai spus că a solicitat distribuţia suplimentară de medicamente în aceste zone, pentru a preveni riscul declanşării unor eventuale epidemii.

Totodată, el a precizat că banii pe care Guvernul îi dă pentru drumuri vor fi redirecţionaţi în principal în judeţele afectate de inundaţii pentru refacerea infrastructurii.

"Termenul de 15 iulie este cel final pentru estimarea cheltuielilor pentru a putea accesa bani şi de la Fondul de Solidaritate al UE. Se  ştie însă că mai întâi punem noi bani şi apoi ni se rambursează dacă ele (casele n.r.) sunt făcute legal şi cu respectarea procedurilor europene"

În privinţa modificării codului fiscal, Guvernul a menţinut un TVA de 5% pentru construcţia de locuinţe sociale de sub 100 mp, a adăugat Boc.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite