Boc: "Scad pensiile militare care depăşesc 3.000 de lei"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primul ministru Emil Boc
Primul ministru Emil Boc

Premierul Emil Boc a declarat că ministrul Şeitan a făcut precizările necesare, specificând că nu toate pensiile militare scad, ci doar cele care sunt peste 3.000 de lei.

"Pensiile militare nu scad în totalitate, doar unele, cele mari, vor scădea, pensiile până în jurul a 3000 lei nu scad", a declarat Emil Boc.

Boc a precizat că legea se află în dezbatere şi va fi adoptată până  la sfârşitul lunii iulie.

"De la cazurile particulare s-a generalizat la întreguil sistem al pensiilor militare. Am decis în Guvern ca luni să avem o şedinţă specială ca legea să intre în procedura parlamentară începând de săptămâna viitoare".

Despre  conducerea Radioului şi a Televiziunii, Boc a spus că a discutat cu grupurile parlamentare, pentru depolitizarea acesteia.

"Voi propune partenerilor de coaliţie să modifcăm legea de desemnare a conducerii  radio şi tv, ca aceasta să fie depolitizată"

"Există la Senat un proiect de lege, vom cere partenerilor să modifice legea, astfel ca prin implicarea societăţii civile să asigure depolitizarea actului de conducere., sa nu se mai acuze partidele că vizează sau urmăresc conducerea instituţiilor publice de radio şi televiziune.", a completat premierul.

"Trebuie un alt mecansim care să nu mai fie legat direct de partidul aflat la putere sau de partidele politice."

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite