Boc: Impozitului unic pentru firmele mici şi-a atins scopul / El va fi scos din toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, la inaugurarea centurii ocolitoare a Lugojului, că introducerea impozitului unic pentru firmele mici şi-a atins scopul, acela de a scoate de pe piaţă firmele fantomă.

Prin urmare, din toamnă, acest impozit urmează a fi eliminat.

"Nu a fost o greşeală, la vremea lui el şi-a atins scopul de a putea elimina de pe piaţă acele firme fantomă care serveau la tot felul de tranzacţii mai mult sau mai puţin corecte. El va fi eliminat începând cu toamna acestui an şi din septembrie vom promova şi alte măsuri care vor susţine activitatea economică" a spus premierul, citat de Money.

Printre aceste măsuri, se numără menţinerea neimpozitării profitului reinvestit şi sprijinirea tinerilor întreprinzători.

"În septembrie vom promova măsuri care vor susţine activitatea economică. Printre ele, menţinerea neimpozitării profitului reinvestit, dar şi legea care vizează sprijinirea tinerilor întreprinzători, care vor beneficia de un suport suplimentar din partea statului, modificarea plafoanelor de ajutor de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii, coborârea acestora. Adică firmele care angajează şomeri şi care aduc investiţii pot beneficia de ajutoare de stat, dar cu un plafon mai jos decât în momentul de faţă", a afirmat Emil Boc.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite