Blat roşu-galben pe uninominal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD şi PNL au bătut palma în aproape toate judeţele din Moldova Împărţirea colegiilor electorale a fost în aşa fel gândită, încât candidaţii celor două partide să aibă şanse

PSD şi PNL au bătut palma în aproape toate judeţele din Moldova

Împărţirea colegiilor electorale a fost în aşa fel gândită, încât candidaţii celor două partide să aibă şanse maxime la alegeri.

În aproape toată Moldova viziunea PSD coincide cu cea a PNL, în ceea ce priveşte propunerile înaintate Comisiei de Cod Electoral pentru delimitarea colegiilor.

"Trocul dintre cele două partide nu va influenţa numărul de parlamentari pe care îi va scoate PDL. Oricum ar împărţi judeţul, tot atâtea primării PDL rămân. În schimb, au asigurat victoria baronilor din PSD şi PNL", crede senatorul Dan Cârlan, liderul PDL Iaşi.

De exemplu, într-un colegiu cu 13 primării, din care şase sunt ale PNL, cinci ale PSD, iar două PDL, liberalii vor propune un candidat "cu greutate", iar PSD unul mai slab cotat, facilitând astfel victoria primului.

În schimb, PNL va întoarce favoarea, urmănd să facă acelaşi lucru în colegiul pe care se va bate un favorit al PSD. Pe listele de la Iaşi se vor regăsi: senatorul Dan Cârlan (PDL), ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei (PNL), fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu (PNL). La Botoşani, se încălzeşte pe margine cunoscutul om de afaceri Gelu Tofan (PSD).

Eternul Hrebenciuc

La Suceava, deşi lista candidaţilor şi a colegiilor electorale nu este publică, se vehiculează mai multe nume cunoscute: prefectul Alexandru Băişanu şi senatorul Tiberiu Prodan (PNL), sau deputatul Dumitru Pardău (PDL). PSD va miza probabil pe Gavril Mârza, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean.

Băcăuanii îi vor găsi pe liste pe Viorel Hrebenciuc (PSD) şi pe ministrul secretar de stat Ioan Silviu Lefter (PNL). PSD şi PNL au "avut o viziune comună" şi la Vaslui după cum a recunoscut deputatul PNL Dan Marian. Pe colegiile din Vaslui se vor lupta Corneliu Mihalache (PDL), senatorul Aristide Roibu (PSD), fostul primar al Vasluiului, Victor Cristea (PSD) şi Dumitru Buzatu (PSD).

Galaţi: PC încurcă blatul PNL - PSD

Blatul PSD - PNL de la Neamţ l-a determinat pe Gheorghe Ştefan, preşedintele democrat-liberalilor de aici să nu facă o propunere la Comisia de Cod Electoral. La Vrancea vor candida deputatul Nini Săpunaru (PNL) şi consilierul judeţean Nicu Mazere (PNL). De la PSD, cel mai sigur nume este al lui Miron Mitrea.

La Galaţi, înţelegerea PSD - PNL este ameninţată de PC, care la alegerile locale a obţinut 20 de procente din voturile electoratului. Cinci miniştri ţintesc la Parlament: Victor Paul Dobre şi Paul Păcuraru (PNL), Dan Nica (PSD), Bogdan Ciucă (PC) şi Mircea Nicu Toader (PDL). (Material realizat cu sprijinul corespondenţilor)

Ce aduce nou votul din toamnă

Fiecare candidat se bate într-un colegiu, delimitat după numărul de alegători. Scopul său este să adune cât mai multe voturi în colegiul său. Dacă ia mai mult de jumătate, devine automat parlamentar. De asemenea, dacă partidul pe care îl reprezintă a avut un punctaj bun în judeţ, iar el a strâns suficiente voturi, va primi un mandat, la redistribuire.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite