Blaga: România este pregătită să intre în Spaţiul Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Interne, Vasile Blaga, a afirmat astăzi că România este pregătită să intre în Spaţiul Schengen, exprimându-şi speranţa că acest lucru se va întâmpla la 27 martie 2011.

"Romania este pregătită să intre în Spaţiul Schengen. Raportul de evaluare în domeniul frontierei maritime arată că anumite măsuri adoptate de România pot fi considerate bune practici", a declarat ministrul Vasile Blaga la bilanţul activităţii pe 2009 a Ministerului Admintraţiei şi Internelor.

Ministrul a afirmat însă că  Guvernul trebuie să facă "un efor serios" pentru a elimina principalele vulnerabilităţi legate de infrastructură. "Este necesar să se accelereze rtimul de aplicare a tuturor măsurilor în vederea aderării la Spaţiul Schengen", a spus Blaga.

Ministrul Internelor a mai spus că în 2010 sunt programate alte două vizite de evaluare pentru aderarea la spaţiul Schengen. "Odată cu aderarea la spaţiul Schengen, presiunile la frontiera externă vor creşte. Din acest motiv, au fost alocate 440 de milioane de euro de la bugetul de stat pentru acest program, din care 200 de milioane în acest an, pentru securizarea frontierelor. MAI trebuie să recupereze unele întârzieri, pentru că unele programe nu s-au realizat de trei ani", a mai spus Blaga.

La prezentarea bilanţului asistă premierul Emil Boc, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu, directorul Serviciului de Informaţii Externe (SIE), Mihai Răzvan Ungureanu, procurorul general Laura Codruţa Kovesi, şeful Serviciului Român de Informaţii (SRI), George Maior, consilierul prezidenţial Iulian Fota şi toţi şefii armelor din MAI.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite